Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat o rezoluție care vizează Republica Moldova

5 iul. 2023,, 13:55   Politică
3253 0

O rezoluție care vizează Republica Moldova a fost adoptată la cea de-a 30-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Rezoluția este parte a Declarației finale, adoptate de către parlamentarii OSCE în cadrul evenimentului care s-a desfășurat în perioada 30 iunie – 4 iulie, în Canada.

Rezoluția este efortul comun al deputaților Veronica Roșca, șefa delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE, și al lui Dan Barna, șeful delegației Romîniei la AP OSCE. Documentul a fost prezentant la Vancouver de către deputatul Dan Barna, care a specificat că rezolția reprezintă un demers activ al Romîniei în sprijinirea Republicii Moldova și în menținerea chestiunilor legate de frontiera țării și situația transnistreană pe agenda politică internațională.

În textul rezoluției se menționează că Republica Moldova este una dintre țările cele mai afectate de consecințele războiului din Ucraina. Dar, în pofida resurselor materiale limitate și a amenințărilor curente de securitate și economice pe care le ridică Federația Rusă, a primit sute de mii de cetățeni ucraineni care au tranzitat sau au găsit refugiu în Republica Moldova.

În același, timp, rezoluția apreciază eforturile autorităților din Republica Moldova de a implementa reforme cuprinzătoare și extinse pentru consolidarea statului de drept, combaterea corupției și crearea instituților puternice și eficiente.

Totodată, deputații AP OSCE îndeamnă Federația Rusă să reia retragerea trupelor sale militare și adepozitelor de muniții de pe teritoriul Republicii Moldova. În rezoluție se mai menționează că negocierile „5+2” sînt suspendate drept urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și, în acest context, apreciază eforturile misiunii OSCE din Moldova menite să faciliteze, mai ales dialogul în formatul „1+1 format”, atît la nivel de negociatori-șefi, cît și al grupurilor de lucru sectoriale. AP OSCE mai invită toți actorii relevanți să inițieze discuții politice cu scopul de a transforma operațiunea actuală de menținere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multilaterală sub un mandat internațional.


Declarația adoptată la cea de-a 30-a sesiune anuală a AP OSCE include 16 rezoluții, care vizează mai multe subiecte de actualitate: războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei din perspectivă politică, de securitate şi umanitară; inteligenţa artificială; securitatea energetică; prizonierii politici; migraţia; provocările instituţionale ale OSCE; securitatea economică şi redresarea post-COVID; buna guvernanţă şi combaterea corupţiei etc. De asemenea, în cadrul evenimentului, a fost votată noua conducere a organizației și a comitetelor generale, președintele AP OSCE fiind desemnat Pia Kauma, membru al Parlamentului finlandez.

RESOLUTION-on-MOLDOVA-AP-OSCE

Rezolutie-privind-Moldova-AP-OSCE

3
2
0
0
8

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?