De ce moldovenii nu prea seamănă cu europenii

Cum sunt ei, europenii, ce hram poartă? Nu este o întrebare de dragul întrebării, din moment ce vrem să fim ca ei, să nimerim în paradisul lor fără… invitație. De ce “fără”? Pentru că certificatul de "țară candidată la UE", eliberat de Comisia Europeană este o treabă, iar plăcerea unui spaniol de rând, neamț sau norvegian de a ne permite să ne aflăm în preajmă este cu totul altceva.

Orice comunitate locală din sudul sau din nordul Europei, care a făcut suficiente sacrificii pe altarul existenței sale liniștite, cumpătate și sătule, se va gândi de o sută și una de ori înainte de a decide cît de util îi poți fi și în ce calitate. Cu siguranță, în ultimul pătrar de veac moldovenii - emigranți, gastarbaiteri, - adică rudele noastre, au acumulat o oarecare experiență de conviețuire cu europenii. Dar ea cu greu poate fi numită pozitivă. Moldovenilor, care au prins rădăcini în Europa, nu le place să se creadă de mîna a doua, așa cum nu acceptă să trăiască ca alți străini în ghetouri sau pe seama indemnizațiilor de stat. Ai noștri fac tot posibilul să se integreze în societatea europeană. Dar acest proces nu este deloc ușor. De ce? Nu este vorba aici doar de inegalitate materială ori civilă. Ideea este că noi sîntem foarte și foarte diferiți.

Pe vremea noastră îi cunoșteam pe europeni sau, în general, pe occidentali, din cărți, din rarele emisiuni de propagandă televizată, precum "Două lumi - două moduri de viață", sau din revistele ce ajungeau la noi din întâmplare, de pe mâna turiștilor sau militarilor demobilizați din unitățile sovietice din străinătate. Vă mai amintiți "Эх, Запад, не пот, а запах!» (Occidentul nu e sudoare, ci miros rafinat)..."? Tipăriturile străine, fotografiile și filmările stigmatizate de critici, miroseau a un fel de libertate și prosperitate occidentală. Acest miros a devenit mai pătrunzător pe măsură ce am început a gusta încet-încet din acea viață, îmbrăcând tot felul de cârpe occidentale, pardesiuri și colanți de nailon, mai apoi costume denim, cumpărînd, destul de scump, ceasuri electronice "Montana" cu 16 melodii și calculatoare japoneze. Când toate aceste bunuri rare au năvălit peste noi la un loc cu libertatea neîngrădită, venită de peste graniță, am devenit mai precauți. Dar, judecând după atitudinea unora dintre cetățenii noștri față de Occident, atracția pentru bunăstarea materială nu scade, ci crește, iar celebra "reparație euro" a devenit o imagine colectivă a tot ceea ce ne dorim mai bun din viața europeană.

De la perioada sovietică am moștenit și vechiul model de european, adică om care, în primul rînd, respectă legea, este corect în relațiile cu vecinii săi, înstărit și, desigur, moderat de evlavios. Toate aceste calități, însă, nu sunt în rezonanță cu originalul, cu imaginea modernă a individului continental. În plus, viața europenilor s-a schimbat aproape radical în ultimii cinci ani sub influența pandemiei de covid și incredibila cheltuială, nu întotdeauna justificată în ochii cetățenilor obișnuiți și loiali, de miliarde de dolari a guvernelor europene pentru ultimul război din Est.

Cine sînt, dară, ei, adevărații albi, adevărații arieni? Apropos, oamenii de știință au dovedit, studiind cu meticulozitate ADN-ul, că populația Europei este un hibrid de afro-americani, neanderthalieni și pitecantropi. Cele mai multe gene de Neanderthal – patru la sută - au locuitorii Franței, Germaniei, cele mai puține – una la sută- locuitorii din Africa! Iată cam despre ce fel de arieni vorbim! Genele europene au fost înnobilate și de cele ale slavilor ruso-boreali, care au venit pe pământurile europene acum 25-35 de mii de ani. Populația Franței și cea din sudul Marii Britanii s-a format din amestecuri genetice ale acestora și ale russo indo-europenilor, iar germanii din vechea Burgundie, Bavaria au și o genetică de pitecantropi hibrizi cu o genă de mongoloizi. Iarăși mongolii? Dar toate acestea sînt o componentă biologică, informații despre care am adus aici mai mult de dragul divertismentului....

Care este diferența dintre "Uniunea Cărbunelui și Oțelului", înainte de a se fi dezvoltat și de a se fi deplasat de la ideea originală, sau dintre Europa postbelicà, de care am fost atraši atît de mult de după Cortina de Fier și Europa de astăzi - UE. Diferența constă în faptul că în ultimele cinci șase decenii, Lumea Veche a trecut de la un conglomerat de națiuni înfloritoare, țări bogate și real independente la o adevărată colonie cenușie a Statelor Unite. Acest lucru este atît de evident, încît nici nu merită să deschidem Wikipedia în căutarea dovezilor concrete. Mai degrabă, ar trebui să acceptăm faptul că această dependență rigidă a Europei de patronul de peste ocean este un marker al multor trăsături sociale de astăzi și al comportamentului europenilor. De exemplu, proprietarii celor mai mari și mai influente mass-media europene, de la ziare la posturi de televiziune sînt americani. Iar butonul armei nucleare al noii Germanii unite nu se află la cancelarul german, ci în mîinile generalilor de la Pentagon.

Dar mai întâi, hai să vorbim despre lucruri pozitive. Francezii au fost și sînt amabili. De exemplu, în magazine la casa de marcat ei te pot lăsa să treci peste rând, dacă te grăbești. În orașele mici, toți se salută reciproc, ca în satele moldovenești. În Germania, este surprinzătoare mobilitatea și energia persoanelor în vârstă, care se comportă ca niște tineri, făcând sport și turism. Italienilor le place să consume alimente proaspete și gustoase, piețele și magazinele lor sînt adaptate pentru asta, iar a face cumpărături în Italia este o plăcere. Spaniolii pot petrece o seară întreagă la o cafea sau un pahar de bere. Economie sau capacitate de a comunica cu familia și prietenii? Londonezii ies în evidență pe fundalul orașului pestriț și cosmopolit. Ei percep viața mai simplu decît noi, așa că își stabilesc mai corect prioritățile. Pentru britanici lucrul cel mai important este bucuria existenței, hainele și bijuteriile sunt pe locurile doi și trei. Elvețienii acordă atenție calității, de la cașcaval și ciocolată pînă la școală și universitate. Respectul pentru calitatea înaltă este o trăsătură națională și reprezintă baza afacerilor.

Să vorbim acum despre fenomene mai puțin obișnuite, care nu sînt neapărat negative, capabile, însă, să atragà atenția asupra deosebirilor dintre noi și europeni. Imaginați-vă că verișorul ori cumătra Dvs. vă telefonează seara și vă întreabă în ce pijama (cu dungi albastre sau portocalii) veți veni mâine la concertul de la Casa de Cultură sau adunarea părinților la școală, împreună cu copiii, îmbrăcați, desigur, și ei în hăinuțe de culcare. Expresia "pijama party" vorbește de la sine. În Europa formatul respectiv de petrecere a timpului liber este foarte la modă. Scenariul chiolhanului presupune, mai întâi, o decizie asupra stilului petrecerii. De obicei, sărbătoarea în pijama implică vizionarea colectivă a unui film, un concurs de karaoke, diferite distracții pentru copii, de exemplu, bătaie cu perne, precum și proceduri cosmetice plăcute. Poți invita la petrecere și un fotograf profesionist, atunci îți este asigurată o ședință foto unică, iar a doua zi toată lumea poate savura pe rețelele de socializare faptele tale eroice. În pijama, apropos, poți merge, fără a te sinchisi, la magazin. Aici ne putem aminti și de astfel de mici nebunii europene, cum ar fi oferirea cadourilor cu cecul lipit de peșcheș; în multe țări europene se recomandă educarea copiilor strict fără pedepse și fără participarea bunicilor.

Să acceptăm acum un transfer ușor spre lucrurile ciudate, care deranjează și chiar sperie. În Elveția, adepții revoluției ecologice sau, mai bine zis, a legii dusă pînă la absurd, interzic iarna să se aprindă luminițe pe bradul de Crăciun în restaurantele de la munte, pentru că de la asta se trezesc eventual greierașii, care pot ieși din habitatul lor și îngheța. Olandezii și toți locuitorii din țările nordice s-au americanizat aproape în totalitate. Limba engleză a devenit neoficial a doua limbă în aceste țări, filmele TV și din cinematografe rulează în limba engleză fără subtitrări. Acest lucru, însă, nu se regăsește în partea de sud a continentului - în Franța, Spania și Portugalia. Nivelul de predare în școlile obișnuite nu este mai ridicat decît în școlile din Republica Moldova, ca să nu vorbim de școlile din Chișinău, care au adesea un nivel de predare mai înalt. Elevii europeni trebuie să cunoască doar lucruri extrem de simple, noțiuni de bază: cine sunt romanii, Napoleon, Hitler și ce înseamnă Reformarea. Absolvenții știu, de regulă, câte ceva despre cel de-al Doilea Război Mondial, dar aproape nimic despre Primul Război Mondial, nemaivorbind de ce s-a întâmplat în adîncul istoriei patriei lor. În școlile elvețiene obișnuite nu există manuale de istorie sau de fizică, copiii studiază de pe foi-test, care, odată completate, pot fi aruncate imediat la coș împreună cu cunoștințele. Prin urmare, viziunea lumii înconjurătoare a unui european mediu este incredibil de săracă. Învățământul de astăzi din Europa pregătește cetățeni extrem de loiali.

Cetățenii UE trăiesc, în esență, în colonii, iar guvernanții europeni nu decid nimic serios fără a ține seama de opinia președintelui SUA. Vă înșelați dacă credeți că doar la Chișinău diplomații americani determină politica internă și externă a țării. Richard Grenell, ambasadorul SUA în Germania în perioada președinției lui Trump, putea trimite, fără mustrări de conștiință diplomatică, scrisori cu recomandări diferitor organizații, partide sau companii private din această țară și chiar trimitea copiile acestor scrisori la ziare sau reviste, pentru a garanta o bună receptivitate a destinatarilor.

În cadrul aceleiași UE, există neînțelegeri semnificative între cele mai puternice țări care dau tonul existenței Uniunii. Franța se înțelege întotdeauna prost cu Germania, considerîndu-i pe germani "bosche" ("friți"). Ei, în general, cred că francezii sunt de la Dumnezeu, iar restul - gunoaie.

Europa e supusă dezindustrializării, mai ales, după renunțarea la gazul rusesc ieftin. Germania, după cum știm, a alunecat benevol în acest impas. În prezent, nemții își generează o parte semnificativă a energiei electrice la centrale vechi pe bază de cărbune. În plus, din cauza sancțiunilor, acest produs nu poate fi importat din Rusia, de aceea cărbunele este importat din Columbia și Australia. Acest lucru a dus, firește, la faptul că Germania are cel mai ridicat preț al energiei electrice din Europa. Mărfurile provin din țări îndepărtate, iar gama de produse este determinată în mare măsură de legi de mediu stricte, dar nu întotdeauna raționale, în spatele cărora se află un organ de reglementare de stat foarte agresiv. Prin urmare, nimeni nu vă va permite să construiți o nouă oțelărie în Europa. Dimpotrivă, ultima oțelărie europeană este pe cale să se închidă, ea se află în Marea Britanie, țara care pe vremuri a demarat revoluția industrială continentală. Economia Occidentului este ”umflată”. Totul e inundat de bani, se tipărește atât, de cît e nevoie. Covidul și războiul au dus la creșterea prețurilor din cauza întreruperii lanțurilor logistice de import a bunurilor, pentru că acum absolut totul se importă, de exemplu, piețele elvețiene sînt pline de usturoi chinezesc.

Europenii gîndesc ceea ce văd și aud la televizor. Potrivit unor analiști, calibrul european a scăzut în toate, de la idei la oameni. Au dispărut generațiile care au ridicat Europa pe grumazul lor, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Unul dintre ultimii politicieni germani de acest format a fost Gerhard Schroeder. Cu proveniență din păturile inferioare ale societății, el a început să muncească la vârsta de 15 ani… El a înțeles foarte bine, de ce a murit tatăl său, care a fost trimis la război de Hitler. Acum în Europa trăiesc generații de oameni și politicieni care nu au făcut eforturi deosebite, având parte de o economie prosperă, în creștere. Un exemplu viu este Ursula Gertrud von der Leyen, președinta Comisiei Europene, o ilustră reprezentantă a oligarhiei politice. Tocmai de aceea simțul libertății și simțul responsabilității sînt dezvoltate în mod disproporționat în rândul europenilor: aproximativ 10 la sută dintre europeni sunt rasiști, 30 la sută - șovini și acest lucru este adevărat, mai ales. dacă este vorba despre francezi.

Apropos, despre faptul cum ar fi europenii determinați să cumpere produsele noastre agricole, cu care Chișinăul amenință să inunde piețele UE. În primul rînd, europenii vor găsi cu mare greutate Chișinăul pe hartă, ei nu pot deosebi Slovenia de Slovacia și Polonia de Ungaria, dar mi-te să descopere Moldova! Nici un european occidental nu va bea de bună voie vin moldovenesc sau georgian. Acest lucru se datorează faptului că un spaniol normal nu bea vin franțuzesc, iar un francez nu bea vin spaniol, europenii nativi preferă mărcile lor vechi, consacrate. Locuitorii țărilor baltice s-au convins demult că niciun neamț nu s-ar gîndi să înghețe pe plaja din Palanga sau Pärnu. În cel mai rău caz, europenii pot lua un zbor low-cost de weekend la Riga sau Tallinn pentru a bea bere ieftină. Președinții statelor baltice, cu care sîntem mereu îndemnați să ne egalăm, sînt de obicei cetățeni americani, detașați, parcă, de SUA la datorie.

Unii experți susțin la modul cel mai serios că europenilor le curge binele pe barbă. Alții îi contrazic, spunând că acestui mod de viață se pretează doar jumătate dintre cetățenii UE, care au un buget familial lunar de cel puțin 5000 de euro. S-ar părea că e un venit impunător, dar două treimi din acesta se duc, de regulă, pentru plata impozitelor, a facturilor pentru servicii și a altor plăți obligatorii, cum ar fi întreținerea auto, iar o familie poate avea și douä-trei mașini. Oricum, sistemul de creditare din Uniunea Europeană, spre deosebire de cel din Republica Moldova, permite unui cetățean UE să-și cumpere un apartament sau o casă în 3 ani, nu în 30. În prezent, însă, europenii fac economii la tot și la toate: apă caldă, gaz, electricitate - utilitățile sînt scumpe. De aceea, cheltui doar două minute pentru un duș și e ceva normal să oprești încălzirea, cînd în încăpere sînt doar +15 grade.

Roma antică a început să se prăbușească atunci cînd patricienii romani s-au obișnuit cu căpșunile servite primăvara devreme și toamna târziu, fructele erau aduse pe corăbii din țările calde, de la periferia imperiului. Viața materială europeană, spre care tind moldovenii atît de mult, corupe.

Europenii nasc din ce în ce mai puțini copii. Ei nu și-i doresc, spun că aceștia îi împiedică să-și trăiască viața în libertate și bucurie. Dar viața fără copii e un imens gol și un rînjet răutăcios al sorții. Foarte curând pe europeni ieșiți la pensie nu va avea cine să-i hrănească ... Nu e exclus că ei își pun speranța în moldovenii, precum și în gastarbaiterii de alte naționalități, dar pentru migranți sarcină prioritară este să-i hrănească pe ai lor, să aibă grijă de cei rămași acasă. Apropos, de îndatoriri sociale elementare ale statului: în Europa devine din ce în ce mai greu să-ți faci o programare la un medic specialist, trebuie să aștepți uneori, ca și la noi, săptămâni întregi, chiar dacă ai dureri insuportabile. Uneori într-o ditamai zonă administrativă nu există un medic pediatru.

Bisericile din Europa sînt goale, oamenii nu se identifică prin confesiune sau profesie, mulți dintre ei duc o viață sexuală alternativă, perversă: nu doar femei cu femei sau bărbați cu bărbați, astăzi în lumea occidentală sînt recunoscute 72 de genuri!

Nouă, creștinilor ortodocși, ni se spune, pentru a ne calma, că doar cîteva procente din populație duc o viață sexuală anormală, dar problema e în tendința care se profilează: majoritatea încurajează această deviere "civilizațională". O persoană cunoscută mi-a povestit că cetățenii din Zurich au fost convinși că în funcția de primar trebuie aleasă o femeie, deoarece feminismul era la modă. Au ales o lesbiană pentru că era în trend! De asemenea, în parlamentul așa-numitelor democrații avansate o persoană poate fi aleasă doar pentru că este bisexuală. O astfel de societate, după cum spun unii "migranți din Orient", care urmăresc îndeaproape viața stranie a europenilor, poate fi distrusă în trei zile dacă este lăsată fără electricitate, internet, televizor și frigider.

Vechile valori europene clasice, bazate pe moralitatea creștină, fac loc unor valori noi, a căror esență și natură sînt greu de definit fără a suporta un fior sufletesc. Frenezie liberală, într-un cuvînt. Din ce în ce mai puțini oameni merg la alegeri, o treime în cel mai bun caz... Pentru cine să voteze dacă, să zicem, în parlamentul Elveției și al țărilor nordice sunt mai mult de 10-15 partide? De altfel, deja de 15 ani autoritățile țărilor europene au început să acorde prioritate minorităților în detrimentul majorității. Cândva se credea că tot ce este mai bun, nu numai sub aspect material, tot ce este avansat și progresist în viața economică, socială și politică, vine din Europa. Chiar și valorile culturale, sau poate că, în primul rînd, aceste valori erau pentru noi un exemplu de urmat. Dar în ce s-au transformat astăzi imaginile originale ale lui Hamlet, Faust și Don Quijote?

Valeriu Reniță