X 

Noutăţi

caz penal

Soarta noului caz Filat ar putea fi decisă de Curtea Constituțională
19 feb. 2019,, 17:59  
Soarta noului caz Filat ar putea fi decisă de Curtea Constituțională Miercuri, 20 februarie, ex-premierul RM Vlad Filat, condamnat pentru crime financiare și corupție, este așteptat în instanță pentru audieri într-un alt dosar penal, care, la fel ține de delapidările din sistemul bancar al țării. În prezent, completul de judecată examinează demersurile avocaților, care în
Declarație Voronin risca să fie urmărit penal
31 ian. 2019,, 12:10  
Declarație: Voronin risca să fie urmărit penalÎn perioada 2009-2010, liderul Partidului Comuniștilor din Moldova, fostul președinte al țării, Vladimir Voronin, risca să fie pus sub acuzaţie într-un caz penal. Acest lucru a fost declarat de Kalman Mizsei, fostul Reprezentant Special al Uniunii Europene în Moldova, în cadrul emisiunii „Discutaţia de seară”
Doi judecători ar putea fi cercetați penal
30 sep. 2018,, 15:45  
Doi judecători ar putea fi cercetați penalMarți, 2 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se va întruni în ședință pentru prima dată după data de 31 iulie 2018. De atunci, CSM-ul nu a avut programate ședințe ordinare. Conform agendei, publicate pe pagina web a instituției, marție, 2 octombrie vor fi examinate 31 de subiecte de pe ord
În România au fost deschise dosare penale în legătură cu pesta porcină
30 aug. 2018,, 17:01  
În România au fost deschise dosare penale în legătură cu pesta porcină În România a fost deschis un caz penal pentru contrabanda cu produse din carne infectată cu pestă porcină africană. Lotul fără certificate sanitare a fost ascuns la vamă. Pînă în prezent au fost înregistrate 781 de focare de pestă porcină în zece județe din România. Peste 120 mii de animale au fost distruse.
Doi ofițeri de investigație trimiși în judecată pentru corupere pasivă
29 iun. 2018,, 10:20  
Doi ofițeri de investigație, trimiși în judecată pentru corupere pasivăProcurorii anunță despre finalizarea urmăririi penale a celor doi ofițeri superiori de investigații din cadrul Biroului Crime Grave al Inspectoratului de Poliție Bălți, reținuți în flagrant, împreună cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, la sfîrșitul lunii aprilie anul curent, fiind acuzați de
Iurie Roșca despre motivul pentru care autoritățile vor săl închidă pe 7 ani
24 iun. 2018,, 10:15  
Iurie Roșca, despre motivul pentru care autoritățile vor să-l închidă pe 7 aniFostul viceprim-ministru al Republicii Moldova, ex-vicepreședinte al Parlamentului și fost lider al PPCD, Iurie Roșca riscă 7 ani de închisoare pentru „trafic de influență”. Politicianul căzut în dizgrație consideră acuzațiile împotriva sa ca fiind inventate, iar dosarul penal intentat împotriva lui – o încer
Noi detalii ies la iveala în dosarul fraudelor de la BEM
15 iun. 2018,, 15:11  
Noi detalii ies la iveala în dosarul fraudelor de la BEMCinci foşti membri ai Comitetului de creditare ai BC „Banca de Economii” SA vor ajunge pe banca acuzaților, fiind băuiți de încălcarea regulilor de creditare cu cauzarea instituţiei financiare a daunelor în proporţii deosebit de mari, relatează Noi.md. Pentru aceste infracţiuni norma penală prevede amendă sau
Jocul cu norocul iar putea costa mult prea scump
11 apr. 2018,, 13:31  
Jocul cu norocul i-ar putea costa mult prea scumpAdministratorul unui societăți comerciale și cîțiva complici, care ar fi obținut profit de milioane de lei din jocuri de noroc online, vor compărea pe banca acuzaților, notează Noi.md. Procurorii au constatat că, în ianuarie 2014, în vederea camuflării acțiunilor ilegale de practicare a jocurilor de noroc (pa
Un tată şi fiul său riscă condamnare pentru extragere ilicită a nisipului
12 mar. 2018,, 09:52  
Un tată şi fiul său riscă condamnare pentru extragere ilicită a nisipului Procuratura raionului Nisporeni a finalizat şi expediat în judecată cauza penală de învinuire a două persoane pentru încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale care a provocat urmări grave şi practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii deo
De ce se amînă procesul de judecată în cazul lui Șor
9 mar. 2018,, 19:49  
De ce se amînă procesul de judecată în cazul lui ȘorIon Munteanu La începutul lunii aprilie, Curtea de Apel Cahul va începe audierile privind cazul omului de afaceri cu reputație dubioasă, primarul orașului Orhei, Ilan Șor, condamnat pentru fraude financiare de milioane de dolari. Timp de șase luni de la pronunțarea sentinței de condamnare, dosarul penal a fos
Purice Factorul uman și comunicarea vicioasă au influențat mersul lucrurilor
12 feb. 2018,, 12:18  
Purice: Factorul uman și comunicarea vicioasă au influențat mersul lucrurilor Întrebat astăzi despre condițiile de detenție în izolatoarele din Republica Moldova, secretarul de stat în domeniul ordinii și securității publice, Dorin Purice, a spus că acestea urmează a fi îmbunătățite, notează Noi.md. Potrivit oficialului, în cazul lui Andrei Braguța, izolatorul unde se afla tînărul ar c
Dodon Decizia CC de a mă suspenda este motiv de cauză penală
19 ian. 2018,, 08:40  
Dodon: Decizia CC de a mă suspenda este motiv de cauză penalăDecizia Curții Constituționale de a-l suspenda pe președintele Igor Dodon din funcție la subiectul legii privind propaganda este motiv pentru a intenta o cauză penală față de membrii acesteia. Șeful statului spune că CC nu avea dreptul să-l suspende. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „În profunzime
Mecanisme de gestionare corectă a cazurilor de arest al persoanelor cu boli psihice
10 noi. 2017,, 09:30  
Mecanisme de gestionare corectă a cazurilor de arest al persoanelor cu boli psihiceMinisterul Justiției a creat un grup de lucru interinstituțional pentru elaborarea mecanismelor legale și ajustarea cadrului normativ aplicabil în faza de urmărire penală a persoanelor cu boli psihice, notează NOI.md. Astfel, în timpul cel mai apropiat ar putea fi creată o secție special adaptată potrivit
Ședința în dosarul Lucinschi amînată
3 noi. 2017,, 09:21  
Ședința în dosarul Lucinschi, amînatăȘedință de judecată în dosarul Lucinschi a fost astăzi amînată. Asta după ce fostul deputat PLDM a cerut procurorului explicații la unele neclarități, care l-ar împiedica să-și construiască apărarea. Ședința a fost amînată pentru săptămîna viitoare. „Sînt multe neclarități fiindcă este un dosar cu învin
Las Vegas Autorul a planificat să realizeze un masacru cu o săptămînă înainte
5 oct. 2017,, 10:00  
Las Vegas: Autorul a planificat să realizeze un masacru cu o săptămînă înainteAutorul recentului atac sîngeros din Las Vegas, Stephen Paddock, închiriase o cameră la un hotel din apropierea locului carnagiului în timpul festivalului de muzică 'Life is Beautiful', desfășurat în perioada 22-25 septembrie, a anunțat joi șeriful orașului Las Vegas, Joseph Lombardo, citat de dpa. Paddock a
Un fost procuror general interimar ar putea sta 7 ani după gratii
21 sep. 2017,, 11:25  
Un fost procuror general interimar ar putea sta 7 ani după gratiiFostul procuror general interimar Mihail Murzac, în prezent avocat, va compărea în fața instanței de judecată, notează NOI.md. Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a fostului demnitar de stat, care, activînd în calitate de avocat, a pretins ș
Examinarea dosarului penal al primarului de Basarabeasca amînată
19 sep. 2017,, 14:40  
Examinarea dosarului penal al primarului de Basarabeasca, amînatăJudecătoria Raionului Hînceşti a amînat ieri pentru luna noiembrie examinarea dosarului penal împotriva primarului oraşului Basarabeasca, Valentin Cimpoieş, ales pe listele "Partidului Nostru" (PN). Surse din cadrul partidului au relatat că audierile au fost amînate din cauză că procurorul nu l-a anunţat
A cerut 650 de euro pentru eliberarea permisului de conducere
10 aug. 2017,, 11:30  
A cerut 650 de euro pentru eliberarea permisului de conducereAdministratorul filialei Cahul a școlii auto din Comrat a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție cu puțin timp în urmă. Bărbatul este bănuit de trafic de influență. Cazul a ajuns în vizorul DGT Sud a CNA după ce denunțătorul a invocat faptul că, suspectul, ar fi pretins și primit 650 de euro, s
Verdictul în cazul fostului ministru liberal pronunțat
9 aug. 2017,, 17:45  
Verdictul în cazul fostului ministru liberal, pronunțatFost ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare. El va trebui să-și execute pedeapsa într-o închisoare de tip semiînchis. Decizia a fost luată pe 9 august de Judecătoria Buiucani, relatează NOI.md.
Campania de PR din jurul urmăririi penale a lui Șor
4 aug. 2017,, 11:51  
Campania de PR din jurul urmăririi penale a lui Șor Ion Munteanu În ultimele luni, în spațiul informațional au apărut o serie de mesaje prin care sîntem informați despre călătoria la Strasbourg și Bruxelles a reprezentanților lui Ilan Șor – om de afaceri din Moldova și, în același timp, primar de Orhei, care în luna iunie a fost condamnat la șapte ani și ju
Cauza penală pe numele exdeputatului acuzat de trădare de Patrie trimisă în judecată
4 aug. 2017,, 11:39  
Cauza penală pe numele ex-deputatului acuzat de trădare de Patrie, trimisă în judecatăProcuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală și a remis în instanța de judecată cauza penală de acuzare a lui Bolboceanu Iurie Ion în comiterea infracțiunii prevăzute de art.337 alin.(1) Cod penal, adică trădare de Patrie, anunță NOI.md Dacă va fi g
Avocați Cazul Lucinschi ar putea avea un scop deghizat
2 aug. 2017,, 14:53  
Avocați: Cazul Lucinschi ar putea avea un scop deghizatCauza penală în care este vizat Chiril Luchinschi ar putea să aibă un "scop deghizat" şi nu urmăreşte stabilirea adevărului, susţint avocaţii fostului deputat într-o declaraţie. Declarația vine după ce ieri Procuratura Anticorupţie a anunțat că a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată cauza penală
Dosarele intentate pe numele lui Platon comasate în unul singur
19 iul. 2017,, 08:52  
Dosarele intentate pe numele lui Platon comasate în unul singurDouă dosare intentate pe numele lui Veaceslav Platon vor fi examinate într-o singură cauză penală. Decizia a fost luată de Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, după ce procurorul de caz a solicitat acest lucru. Totodată, Platon şi-a angajat un avocat nou şi a renunţat la cei doi din oficiu. Instanţa a de
Foşti angajaţi ai MAI au monopolizat piaţa de taximetre la Chişinău
3 mai. 2017,, 12:00  
Foşti angajaţi ai MAI au monopolizat piaţa de taximetre la ChişinăuColaboratori demisionaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) sînt suspectaţi de evaziune fiscală. Ancheta a stabilit că ei ţineau sub control 19 companii de taximetre, în activitatea cărora au fost atestate încălcări ale legislaţiei fiscale. La moment, au fost reţinute şase persoane. Acest fapt l-a
Un nou martor în dosarul Șor a fost audiat VIDEO
28 apr. 2017,, 08:25  
Un nou martor în dosarul „Șor” a fost audiat! VIDEOLa ședința de judecată din 27 aprilie în dosarul în care este vizat primarul de Orhei, Ilan Șor, a fost audiat un nou martor. Este vorba despre un reprezentant al Băncii de Economii. „La ședința respectivă a continuat audierea unui reprezentant al Băncii de Economii, mai cu seamă, partea apărării a avut într
Noi detalii în cazul tinerilor bătuți crunt de trei polițiști
26 apr. 2017,, 17:41  
Noi detalii în cazul tinerilor bătuți crunt de trei polițiștiLa data de 18.04.2017 PCCOCS oficiul ,,SUD” a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a trei poliţişti din or. Cantemir pe faptul comitere a torturii. Potrivit circumstanțelor cauzei penale, în aprilie 2016, trei poliţişti, angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Ca
Dosar penal în legătură cu parcările contra plată din Chișinău DOC
6 apr. 2017,, 18:30  
Dosar penal în legătură cu parcările contra plată din Chișinău (DOC)Centrul Național Anticorupție (CNA) a pornit o cauză penală în legătură cu activitatea companiei responsabile de amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău. Astfel, CNA va verifica legalitatea încheierii contractului de parteneriat privat-public între Primăria Chișinău și EME Parkleitsystem”, transmite NOI
Un fost deputat PDM a făcut spionaj contra Moldovei ani la rînd
20 mar. 2017,, 15:25  
Un fost deputat PDM a făcut spionaj contra Moldovei ani la rîndFostul deputat din partea Partidului Democrat (PDM), Iurie Bolboceanu, a fost recrutat de serviciile speciale străine cu mulți ani în urmă. În ultimele șapte luni de zile, Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCOCS) a dirijat o anchetă n cadrul căreia au fost stabilite legătur
200 de cauze penale inițiate în 2016 de SIS
22 feb. 2017,, 14:11  
200 de cauze penale, inițiate în 2016 de SIS În anul 2016 Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a iniţiat 200 de cauze penale în colaborare cu alte organe de drept, iar alte 127 de dosare speciale au fost iniţiate în cadrul intern. Ca urmare a investigaţiilor realizate de către ofiţerii de informaţii şi securitate, organelor de drept şi celor de
Dosarul ASITO Unul din manageri condamnat milioane de lei restituiţi
14 feb. 2017,, 12:09  
Dosarul „ASITO”: Unul din manageri condamnat, milioane de lei restituiţiManagerul financiar adjunct al Companiei Internaţionale de Asigurări (CIA) „ASITO” SA a fost condamnat la 12 ani închisoare şi obligat să restituie companiei de asigurări prejudiciul integral cauzat prin infracţiune, în sumă de peste 3 milioane de lei. Verdictul a fost dictat de magistraţi după ce Procuratur
Judecătorii în dosarul lui Usatîi încărcați cu materiale noi
24 ian. 2017,, 11:50  
Judecătorii în dosarul lui Usatîi, încărcați cu materiale noi Judecătoria Centru a amînat pentru 10 februarie examinarea dosarului lui Renato Usatîi. Timp de două săptămîni judecătorii intenționează să se familiarizeze cu materialele suplimentare în dosarul intentat pe numele președintelui „Partidului Nostru”, primarului municipiului Bălți, Renato Usatîi. Acest fapt
O jurnalistă de investigație vizată întro plîngere penală
19 ian. 2017,, 14:57  
O jurnalistă de investigație, vizată într-o plîngere penală "Amnesty International Moldova" își exprimă îngrijorarea în legătură cu atacurile tot mai frecvente din partea unor funcționari publici la adresa presei, comunică NOI.md. Declarația a fost emisă după ce fostul comisar al municipiului Chișinău Vladimir Botnari a depus o plîngere penală împotriva jurnalist
Degustarea vinului de către Putin şi Berlusconi sa soldat cu un dosar penal
17 sep. 2015,, 15:35  
Degustarea vinului de către Putin şi Berlusconi s-a soldat cu un dosar penal Una dintre consecințele recentei vizite a fostului premier italian Silvio Berlusconi în Crimeea, la întîlnirea sa cu președintele rus Vladimir Putin, a fost şi un dosar penal declansat de procurorii ucraineni, dupa ce politicienii au deschis ilegal o sticlă de vin de colectie. Primul adjunc al procu
Traian Băsescu ar putea fi audiat în dosarul fratelui său
19 dec. 2014,, 11:10  
Traian Băsescu ar putea fi audiat în dosarul fratelui său Traian Băsescu ar putea fi audiat în dosarul fratelui său. Avocatul lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, a anunţat în această dimineaţă că va cere instanţei audierea preşedintelui. Magistraţii de la Curtea de Apel Constanţa judecă astăzi primul termen în dosarul în care ginerele lui Bercea Mondial est
În SUA este căutat ucigașul a 6 persoane
16 dec. 2014,, 12:40  
În SUA este căutat ucigașul a 6 persoane În statul american Pennsylvania, a început o operațiune pentru arestarea unui fost militar care a împușcat 6 persoane și a rănit alte 3 pe străzile din Philadelphia. Potrivit poliției este vorba de Bradley William Stone în vîrstă de 35 de ani. Acum, poliția verifică casele în care se poate ascu
Noi detalii privind moartea deputatului Ion Butmalai Ce spun procurorii
10 dec. 2014,, 11:37  
Noi detalii privind moartea deputatului Ion Butmalai. Ce spun procurorii Noi detalii privind moartea deputatului PLDM Ion Butmalai, care a fost găsit mort în propriul garaj din oraşul Cahul. Potrivit procurorului raionului Cahul, Leonid Turculeţ, în garajul acestuia au fost depistate două tuburi de cartuşe. Victima avea o singură plagă în regiunea toracică. Alte leziuni
Deputatul Ion Butmalai nu sar fi sinucis A fost deschisa o cauza penala pentru omor intentionat
10 dec. 2014,, 08:30  
Deputatul Ion Butmalai nu s-ar fi sinucis: A fost deschisa o cauza penala pentru omor intentionat Nu cred ca Ion Butmalai s-ar fi sinucis. Aceasta este parerea Anei Ursachi, avocata care reprezinta interesele legale ale familei Butmalai, dar si cazul decesului deputatului PLDM. Potrivit juristei, cadavrul a fost gasit in apropiere de garajul din curtea casei, iar langa trupul neinsufletit al dep
Un hocheist rus este pasibil de o pedeapsă de 9 ani de închisoare
21 noi. 2014,, 11:50  
Un hocheist rus este pasibil de o pedeapsă de 9 ani de închisoare Viaceslav Voinov, jucător la echipa de hochei Los Angeles Kings, a fost acuzat că şi-a bătut soţia. În timpul unei certe, el a lovit-o pe obraz şi la gît. Procesul va avea loc la 1 decembrie. Sportivul este pasibil de o pedeapsă de 9 ani de închisoare. Incidentul s-a produs în noaptea spre 20 octombri
Percheziţii la domiciliul fostului lider al Comsomoliştilor Pavel Grigorciuc
15 noi. 2014,, 12:50  
Percheziţii la domiciliul fostului lider al Comsomoliştilor, Pavel Grigorciuc Fostul membru al Partidului Comuniştilor şi ex-lider al Comsomoliştilor, Pavel Grigorciuc, a fost reţinut ieri de Procuratura Generală, în cadrul dosarului intentat pe acţiuni destabilizatoare, în pragul alegerilor. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acestuia, Grigorciuc a fost escortat la Procu
Kievul a iniţiat un dosar penal pe numele unui artist rus care sa filmat cum trage în militari ucraineni VIDEO
31 oct. 2014,, 15:38  
Kievul a iniţiat un dosar penal pe numele unui artist rus care s-a filmat cum trage în militari ucraineni (VIDEO) Kievul a iniţiat un dosar penal pe numele actorului rus Mihail Porecenkov. Artistul este învinuit că a participat, alături de separatiştii proruşi, la luptele pentru acapararea aeroportului din Doneţk. Anunţul a fost făcut de ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, pe o reţea de socializare. Dosaru
Avocatul face victimele vinovate de neglijenţă
31 oct. 2014,, 08:30  
Avocatul face victimele vinovate de neglijenţă A avut loc prima ședință de judecată în cazul atacului armat comis asupra încasatorilor, în luna mai, la un centru comercial din capitală. Pe banca acuzaților au compărut patru suspecți, care, în prezent, sînt cercetați în stare de arest. Procurorul a citit acuzațiile aproape jumătate de oră. La proces,
Pistorius a fost condamnat la 5 ani de închisoare
21 oct. 2014,, 16:30  
Pistorius a fost condamnat la 5 ani de închisoare Sportivul sud-african amputat, Oscar Pistorius a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru uciderea prietenei sale Reeva Steenkamp. În septembrie, Pistorius a fost găsit vinovat de omor prin imprudență a prietenei sale Reeva Steenkamp. Incidentul a avut loc pe 14 februarie 2013.
Caz ŞOCANT în Italia ASISTENTA MORŢII a fost arestată după ce şia UCIS peste 38 de pacienţi
15 oct. 2014,, 02:45  
Caz ŞOCANT în Italia: "ASISTENTA MORŢII" a fost arestată după ce şi-a UCIS peste 38 de pacienţi Poliţia italiană a arestat o asistentă medicală, aceasta fiind suspectată că şi-a ucis cel puţin 38 de pacienţi. Anchetatorii susţin că infirmiera se răzbuna pe bolnavi şi îşi ucidea victimele care "o enervau sau a căror rude îi produceau o stare de anxietate". Procurorii au descoperit în telefonul acesteia
Un nou dosar penal împotriva lui Ianukovici
1 oct. 2014,, 12:00  
Un nou dosar penal împotriva lui Ianukovici În Ucraina a fost deschis un nou dosar penal împotriva fostului preşedinte al ţării, Viktor Ianukovici. Procurorul general al Ucrainei, Vitali Iarema, a declarat că fostul preşedinte este acuzat de abuz în serviciu. Potrivit procuraturii ucrainene, Ianukovici a dispus de finanţarea din bugetul statulu
Administrația unei școli din capitală este cercetată penal
26 sep. 2014,, 12:09  
Administrația unei școli din capitală este cercetată penal Reprezentanții administrației unei școli din sectorul Ciocana al capitalei sînt cercetați penal pentru colectare ilegală de bani de la părinții elevilor. Polițiștii au efectuat percheziții în birourile conducerii instituției de învățămînt, ridicînd mai multe documente, relatează NOI.md. Omenii legii au s
Deputaţii ucraineni veniţi în vizită în Duma de Stat sau ales cu dosare penale
26 sep. 2014,, 11:30  
Deputaţii ucraineni, veniţi în vizită în Duma de Stat, s-au ales cu dosare penale MAI ucrainean a deschis un dosar penal împotriva deputaţilor din Rada Supremă care au vizitat Duma de Stat a Rusiei la sfîrşitul lunii septembrie, a anunţat, astăzi, la un briefing Zorian Şkiriak, consilier al ministrului ucrainean de Interne. Deputaţii sînt acuzaţi de atentare la integritatea teritorial
Ana Guțu cere ca Renato Usatîi să fie cercetat penal
26 sep. 2014,, 10:55  
Ana Guțu cere ca Renato Usatîi să fie cercetat penal Deputata din partea Partidului Liberal Reformator Ana Guțu a expediat un demers procurorului general și directorului CNA, prin care cere anchetarea acțiunilor pre-electorale ale lui Renato Usatîi. Guțu afirmă că activitățile omului de afaceri trebuie investigate sub aspectul acțiunilor de spălare a banilor
Riscă pînă la 12 ani de închisoare pentru că a încercat să mituiască un judecător
16 sep. 2014,, 13:45  
Riscă pînă la 12 ani de închisoare pentru că a încercat să mituiască un judecător Cauza penală pornită acum două săptămîni de Centrul Național Anticorupție pe faptul tentativei de corupere a preşedintelui interimar al Judecătoriei Cahul a ajuns în instanţă. În cadrul dosarului, o femeie din raionul Vulcăneşti este învinuită că a încercat să-i ofere mită preşedintelui interimar al Jude
Ștanski argumentează pretențiile Transnistriei în privința dosarelor penale
4 sep. 2014,, 13:45  
Ștanski argumentează pretențiile Transnistriei în privința dosarelor penale „Organele Procuraturii Republicii Moldova, în anul 2014, au reluat practica extrem de neprietenoasă și negativă de a intenta dosare politice motivate pe numele unor funcționari din Transnistria, care se află în exercițiul funcțiunii”, a declarat într-un comentariu exclusiv pentru NOI.md ministrul de externe
Funcționari din Comrat cercetați penal
2 sep. 2014,, 12:23  
Funcționari din Comrat, cercetați penal Cîțiva funcționari din cadrul Secției evidenţă şi documentare a populaţiei (SEDP) din raionul Comrat sînt cercetaţi penal pentru eliberarea de acte false unor persoane aflate în conflict cu legea. Dosarele penale au fost pornite de Centrul Național Anticorupție, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, no
caz penal
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016