Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Natalia Gherman a avut astăzi o întrevedere cu șeful misiunii OSCE

14 mar. 2015,, 17:30   Politică
4757 4
Foto: news.mail.ru
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 13 martie 2015, o întrevedere cu șeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Michael Scanlan.

Cu referire la problematica conflictului transnistrean, ministrul Natalia Gherman a menţionat că autorităţile moldoveneşti sunt interesate în dinamizarea procesului de reglementare, primul pas în acest sens fiind întâlnirea de ieri, 12 martie, a reprezentanţilor politici, reuniunea şefilor grupurilor de lucru pentru măsurile de consolidare a încrederii fiind preconizată să aibă loc pe 20 martie curent.

În context, şefa diplomației de la Chișinău a accentuat că modernizarea țării prin implementarea Acordului de Asociere RM-UE va duce la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului. “Un obiectiv important constă în identificarea modalităţilor eficiente de participare a regiunii transnistrene la Zona de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, ceea ce va aduce doar beneficii populației şi comunităţii de afaceri din stânga Nistrului de pe urma procesului de integrare europeană”, a precizat oficialul moldovean.

De asemenea, ministrul Natalia Gherman a reiterat faptul că soluționarea conflictului transnistrean, în baza suveranității și integrității teritoriale a R. Moldova, cu acordarea unui statut special regiunii, rămâne o prioritate cheie pentru autoritățile Republicii Moldova.

În alt context, oficialul moldovean a menționat că autoritățile R. Moldova acordă o atenție sporită procesului de integrare a minorităților naționale, acesta fiind un factor important în menținerea stabilității și a unei societății unite. Autorităţile moldoveneşti cooperează în acest domeniu cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale.

La rândul său, şeful Misiunii OSCE a salutat acţiunile autorităţilor moldoveneşti privind activizarea dialogului în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum și prioritizarea sporită privind integrarea minorităților naționale.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?