Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Moldova a obținut două medalii la Olimpiada Internațională de Informatică

22 aug. 2016,, 12:00   Societate
3116 0

Doi elevi din Moldova au obținut medalii la Olimpiada Internațională de Informatică
Foto : allfun.md

Lotul olimpic național s-a întors acasă cu două medalii, una de argint și alta de bronz, de la Olimpiada Internațională de Informatică, ediția a 28-a, relatează NOI.md.


Evenimentul s-a desfășurat în perioada 12-19 august 2016 în orașul Kazan, Republica Tatarstan, Federația Rusă. Competiția a întrunit 308 participanți din 81 de țări.

Potrivit Angelei Prisăcaru, consultant al Ministerului Educației, medalia de argint a fost cucerită de Marcel Bezdrighin, iar medalia de bronz a fost obținută de Mihail Țarigradschi, ambii elevi în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești.

Din lotul olimpic național au mai făcut parte Gabriel Cojocaru, elevi în clasa a IX-a la același liceu, și Daniel Grosu, elev în clasa a XI-a la Liceul Academiei de Științe din Moldova.

Exprimîndu-și impresiile obținute, Marcel Bezdrighin a menționat că la olimpiadă au luat parte elevi pasionați de algoritmică și tehnologii informaționale din întreaga lume, iar competiția a fost dură. „Participările la asemenea concursuri internaționale au contribuit la formarea mea în domeniu, dar și la autoafirmare. Am cunoscut și stabilit relații de prietenie cu elevi din diverse țări, care au aceeași pasiune ca și mine. Olimpiada Internațională de Informatică a fost și va fi întotdeauna o experiență unică pentru fiecare participant”, a spus tînărul medaliat.

Republica Moldova participă la Olimpiada Internațională de Informatică din anul 1996, reușind să obțină pînă în prezent 3 medalii de argint și 23 de medalii de bronz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?