X 
Eurovision stiri: 518
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

Leancă a confirmat: Noi nu știm cum să rezolvăm problema producătorilor autohtoni (VIDEO)

23 iul. 2014,, 06:30   Societate
12106 26
Foto: noi.md
Judecînd după răspunsurile ambigue ale premierului Iurie Leancă la întrebările jurnaliștilor despre cît de utilă a fost întrevederea lui de astăzi cu producătorii și prelucrătorii de producție din fructe și legume, Guvernul nu are un program clar de depășire a crizei legate de interdicția temporară impusă de Rusia la importul de fructe și conserve din fructe și legume din Moldova.

Șeful executivului a recunoscut că părțile „nu au ajuns la un numitor comun privind soluționarea problemei”. „Vom continua consultările. O soluție ar fi majorarea volumului prelucrării fructelor și legumelor pentru fabricarea sucurilor, gemurilor, dulceții. Vom solicita, de asemenea, proprietarilor rețelelor de comerț să ridice produsele moldovenești de pe rafturile inferioare mai sus”, a spus Leancă.

„Intenționez să solicit susținerea omologului meu ucrainean Arseni Iațeniuk. Totodată, Guvernul va aloca 20 de milioane de lei pentru cumpărarea merelor pentru armată și grădinițele de copii. Vă promit că totul va fi transparent, pentru a nu fi acuzați că vom favoriza pe cineva”, a subliniat premierul.

Iurie Leancă a amintit despre dublarea cotelor pentru merele moldovenești pe piețele UE și solicitarea adresată conducerii Uniunii Europene de a muta termenul de intrare în vigoare a acordurilor de la 1 octombrie la 1 septembrie.

„Pentru partenerii noștri din UE sînt importante nu doar calitățile gustative ale merelor, ci și cerințele față de standardele de ambalare și calibrare”, a precizat Leancă.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?