Eurovision stiri: 521
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4012

Proiectul de lege privind testarea integrității profesionale a fost elaborat de ochii lumii – declarație

15 noi. 2013,, 11:01   Politică
3123 0
Foto: noi.md
Proiectul de lege privind testarea integrității profesionale votat de parlament în prima lectura a fost iniţiat cu scopul de a oferi o pîrghie suplimentară de influenţă asupra factorilor decizionali incomozi pentru decidenţii politici din coaliţia de guvernare. Declarația aparține deputatului liberal Valeriu Munteanu, care consideră că pe parcursul elaborării acestui act legislativ au fost comise anumite derapaje, relatează NOI.md.

”Este dubioasă lipsa prevederilor referitoare la procedura de contestare a testului de integritate profesională sau a raportului de testare. Consider că prin această omisiune agenţii publici testaţi sînt privaţi de un drept substanţial la un proces echitabil, lăsînd loc pentru abuzuri din partea testatorilor, cît şi a superiorilor acestora, în ierarhia de partid sau guvernamentală”, a specificat Valeriu Munteanu.

Iată de ce liberalii consideră necesar ca pentru lectura a doua să fie instituit mecanismul de autorizare a acestor testări, prin intermediul judecătorilor de instrucție, instituindu-se astfel un mecanism de autorizare și control. În caz contrar, Valeriu Munteanu susține că CNA, respectiv SIS, vor avea posibilitatea să păstreze în sertar zeci sau chiar sute de materiale acumulate și ei vor hotărî cînd, cum și în privința cui trebuie să fie continuată procedura și care materiale trebuie să fie nimicite.

”Încercarea de a cuprinde necuprinsul prin acest proiect mă duce la gîndul că această lege, ori va fi adoptată doar de ochii lumii sau mai exact de ochii partenerilor europeni, ori va servi exclusiv pentru pescuirea rapidă și fără drept de contestare a funcționarilor incomozi și neîmblînziți pînă acum de actuala guvernare”, a subliniat deputatul PL.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?