Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Budapesta îi cere lui Schulz să nu implice Ungaria în campania electorală

14 iun. 2017,, 19:00   Externe
2268 0

Purtătorul de cuvînt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat miercuri că liderul social-democraților germani, Martin Schulz, trebuie să renunțe la a mai amesteca Ungaria în campania electorală din Germania.

După ce politicianul german afirmase că, dacă va fi ales cancelar, va pleda ca Uniunea Europeană să taie subvențiile țărilor ce refuză să primească refugiați, transmite MTI.

''Guvernul ungar respinge ferm declarația făcută de Martin Schulz'', se arată în declarația lui Zoltan Kovacs.

Candidat Partidului Social-Democrat (SPD) la postul de cancelar al Germaniei la alegerile din septembrie, Schulz a sugerat că în cazul în care Ungaria nu acceptă migranți în cadrul sistemului de redistribuire a acestora, pe bază de cote, între statele membre atunci Budapesta ar trebui să primească mai puține fonduri de la bugetul Uniunii Europene decît în mod normal. El a spus că afluxul de refugiați către continentul european în ultimii ani ''nu este o problemă germană, ci o provocare europeană''.

Kovacs a adăugat că politicianul german trebuie să se concentreze pe propriile probleme politice interne mai degrabă decît pe Ungaria, date fiind cele trei înfrîngeri electorale suferite de social-democrații germani în ultimele patru luni.


Oficialul ungar a precizat că poziția Budapestei privind migrația ilegală și cea privind fondurile de coeziune ale UE nu au ''nimic de-a face una cu alta''. ''Acestea sînt două sisteme complet diferite, independente, iar orice conectare a lor reprezintă un șantaj politic pe care Ungaria nu îl acceptă'', a subliniat Zoltan Kovacs.

Acest schimb de replici între Schulz și Budapesta intervine după ce Comisia Europeană a anunțat marți declanșarea procedurii de infringement (încălcarea prevederilor tratatelor Uniunii Europene) împotriva Ungariei, Cehiei și Poloniei, întrucît acestea nu au respectat deciziile Uniunii Europene privind redistribuirea solicitanților de azil între țările membre. Lideri est-europeni, îndeosebi premierul ungar Viktor Orban, s-au pronunțat în repetate rînduri împotriva planului UE de redistribuire a migranților.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?