X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

SIS-ul va fi monitorizat de o subcomisie parlamentară

20 dec. 2016,, 16:49   Politică
2434 0

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului va exercita control parlamentar asupra activității Serviciului de Informații și Securitate (SIS) prin intermediul unei subcomisii, informează NOI.md.

Conform unei decizii adoptate astăzi, subcomisia va fi formată din cinci deputați din diferite fracțiuni parlamentare: Anatolie Labuneț (PSRM), Eugeniu Nichiforciuc (PDM), Artur Reșetnicov (Platforma Social-Democrată), Roman Boțan (PL), iar președinte a fost ales Octavian Grama, deputat neafiliat. Subcomisia va prezenta semestrial rapoarte asupra activității SIS-ului, precum și va face recomandări.

Tot la ședința de astăzi a Comisiei securitate națională au fost aprobate prevederi comune pentru toate instituțiile subordonate Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, Serviciul Protecție Civilă și Situații Excepționale și Poliția de Frontieră vor avea statut de inspectorat general, iar mandatul conducătorilor va fi de cinci ani, față de patru cum este în prezent.

Menționăm că anterior Legislativul a adoptat un proiect de lege privind trecerea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) sub control parlamentar, de la cel prezidențial. Legea mai prevede că directorul instituției va fi numit în funcție de către Parlament pentru un mandat de cinci ani, și nu de președinte cum a fost pînă la ora actuală.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?