Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

SIS trece sub control parlamentar

10 dec. 2016,, 16:30   Politică
4586 9

СИБ будет контролироваться парламентом
Foto: argumentul.info

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) trece sub control parlamentar, iar directorul instituţiei va fi numit în funcţie de către Legislativ pentru un mandat de cinci ani.


Totodată, Serviciul Protecţie şi Pază de Stat este redenumit în Centrul de Protecţie şi Pază de Stat şi trece din subordinea şefului statului în cea a SIS, dar cu păstrarea unui statut autonom.

Un proiect de lege în acest sens a fost votat vineri, 9 decembrie, în Parlament în prima lectură, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi în sală.

Socialiștii au criticat documentul. „Sîntem împotriva acestor modificări. Astfel se încearcă ca preşedintele Republicii Moldova să nu aibă pîrghiile necesare pentru a combate unele fărădelegi ale guvernării”, a declarat deputatul Vasile Bolea, potrivit Radio Moldova.

Nemulțumiți de felul în care au avut loc dezbaterile asupra proiectului, socialiștii și liberal-democraţii au părăsit sala de ședințe a Parlamentului. Proiectul a fost adoptat cu votul majorității deputaților prezenți în plen.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?