Oamenii de știință au risipit ipoteza privind originea Stonehenge

Celebrul templu neolitic Stonehenge nu a fost doar un altar ritualic şi nici un simplu calendar. Cercetătorii sunt tot mai mult convinşi că avem de-a face cu un adevărat „computer neolitic”.

După ce, anul trecut, arheologul Tim Darvill, de la Universitatea Bournemouth, afirma că monumentul funcționa ca un fel de „calendar perpetuu”, bazat pe un an solar echivalent cu 365,25 zile, alţi doi cercetători vin acum cu o explicaţie şi mai bulversantă.

Matematicianul Giulio Magli de la Universitatea Politehnică din Milano și astronomul Juan Antonio Belmonte de la Institutul de Astrofizică din Insulele Canare, Spania, au contrazis afirmația lui Darvill, declarând, potrivit Antiquity, că aceasta se bazează pe „o serie de interpretări forțate, numerologie și analogii nesusținute cu alte dovezi”.

Misterul Stonehenge

Ceea ce noi considerăm a fi Stonehenge este, de fapt, o mică parte din acest sit. Cu mult înainte ca faimoasele pietre să fie puse la locul lor, acesta a fost un important cimitir.

Începând cu aproximativ 3.000 î.Hr. și de-a lungul mai multor generații, o serie de construcții au transformat treptat câmpia plată.

A fost săpată o movilă mare. Pietrele au fost aduse dintr-un sit aflat la 230 de kilometri (aproximativ 140 de mile) spre vest pentru a crea ceea ce este cunoscut acum sub numele de cercul de piatră albastră.

În jurul și în interiorul acestora, o serie de așa-numiți megaliți din sarsen au fost probabil trași dintr-o carieră aflată la 25 de kilometri (15 mile) spre nord, formând un cerc exterior mare și două structuri „în formă de potcoavă” în centru.

Având în vedere că aceste pietre sarsen provin toate din aceeași sursă, este probabil ca ele să fi fost puse împreună în același timp, ceea ce sugerează lui Darvill că au fost concepute pentru a funcționa ca o singură unitate.

De aici a fost o chestiune de a examina pozițiile și alinierile lintelurilor sarsen – cele 30 de pietre orizontale care formează vârfurile cercului exterior de piatră – care, înmulțite cu 12, ar da 360. Adăugați cele 5 pietre ale unuia dintre potcoavele interioare și veți obține 365 – numărul de zile dintr-un an obișnuit.

Patru „pietre de stație” implică adăugarea unei zile bisecte la fiecare patru ani, un aspect care a fost adăugat de constructori ca mijloc de a perfecționa un model de cronometrare care, potrivit lui Darvill, se baza pe calendarul civil egiptean.

Este mai mult decât un calendar solar?

Magli și Belmonte au unele probleme cu raționamentul lui Darvill, considerând descoperirile acestuia drept pseudoștiință.

Acuzațiile de aplicare a „pseudoștiinței” numerologice nu sunt neobișnuite în arheologie, cu afirmații potrivit cărora este ușor să găsești numere cu aspect semnificativ în construcțiile antice, dacă te uiți suficient de atent.

După cum afirmă autorii, numărul critic 12 folosit de Darvill pentru a înmulți numărul de lintere nu se reflectă nicăieri în structura Stonehenge. Există, de asemenea, o varietate de alte numere reprezentate în întreaga structură, cum ar fi în portalul său, care par a fi ignorate.

Lăsând la o parte cifrele specifice, este puțin probabil ca structura în sine să fi fost vreodată suficient de precisă pentru a distinge schimbările subtile în mișcarea zilnică a Soarelui.

Potrivirea răsăritului soarelui într-o anumită zi cu o anumită piatră este un lucru. Imaginarea unei metode ipotetice și a dispozitivelor care ar putea fi folosite cu pietrele pentru a identifica cu precizie o zi din an este alta.

În ceea ce privește originile egiptene ale calendarului (și îmbunătățirile aduse acestuia), este o speculație care ar avea nevoie de dovezi destul de convingătoare, potrivit lui Magli și Belmonte.

La urma urmei, egiptenii înșiși nu au construit nimic care să marcheze zilele cu o asemenea precizie și nici măcar nu s-ar fi gândit cum să ia în considerare un an bisect timp de cel puțin încă 2.000 de ani.

În cele din urmă, este mai mult decât probabil că, la fel ca majoritatea culturilor neolitice, arhitecții de la Stonehenge ar fi respectat un calendar lunar. În timp ce alinierile solare ar fi putut juca un rol în ancorarea datelor lunare semnificative, determinarea acestor alinieri ar fi necesitat o muncă manuală destul de precisă.

După cum concluzionează Magli și Belmonte, „Stonehenge nu este, în mod evident, un astfel de dispozitiv!„.

Ce a fost pe locul sanctuarului Stonehenge înainte să fie construit?

O nouă cercetare publicată în PLOS One de Samuel Hudson de la Universitatea Southampton din Marea Britanie și colegii săi a vizat vestigiile dinainte de Stonehenge, descoperite în timpul săpăturilor de la baza monoliților.

Analizele polenului, ale ADN-ului din sedimente (o tehnică foarte nouă) și ale oaselor de animale indică faptul că celebrul sanctuar nu se afla într-o pădure densă, așa cum se credea inițial. Era o pădure parțial deschisă, care ar fi fost perfect potrivită pentru megafauna erbivoră. Un mediu perfect pentru vânătorii-culegători care au trait acolo cu cel puțin 10.000-9.000 de ani în urmă.

Privind în trecutul mezolitic (pre-neolitic) al monumentului, se pune întrebarea: cine sunt britanicii de astăzi? Studii recente au dat rezultate surprinzătoare.

Mai puțin de 1 la sută dintre britanicii de astăzi descind din locuitorii aborigeni care au ajuns pe insule de pe continent atunci când ghețarii s-au retras în urmă cu aproximativ 11.000 de ani (în mod uimitor, există încă urme ale unora dintre aceste așezări timpurii – de exemplu, remarcabilul sit mezolitic Star Carr din Yorkshire, care ar putea data de acum 11.000-10.000 de ani). Se pare că acești britanici aborigeni au dispărut aproape complet.

Britanicii de astăzi descind în principal din alți imigranți veniți de pe continent. În urmă cu aproximativ 6.000 de ani, a avut loc un aflux uriaș de agricultori europeni timpurii, care la rândul lor au descins din agricultori anatolieni timpurii. Aceștia au înlocuit populația indigenă. Apoi, în urmă cu 4.500 de ani, a avut loc un alt aflux masiv din Asia Centrală. Apoi, în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, a avut loc un alt aflux de descendenți ai primilor fermieri europeni. Fiecare astfel de imigrație a fost perturbatoare.

Pe scurt, prima fază a lui Stonehenge a fost construită – conform profesorului David Reich de la Harvard și echipei sale– de către descendenții primilor fermieri europeni care, la rândul lor, au descins din primii fermieri anatolieni. Este posibil ca fazele ulterioare să fi fost construite de către descendenții altor imigranți sau de un amestec din cele de mai sus.

Ce a dus la construcția Stonehenge

Noua lucrare din PLOS One nu sugerează continuitatea genetică, subliniază cercetătorii. Aceștia argumentează continuitatea ocupării umane a sitului începând cu 9.000 de ani în urmă.

În acest context, continuitatea înseamnă utilizarea continuă a peisajului din zona respectivă atât de către vânătorii-culegători, cât și de către primii agricultori, explică Hudson: „Ocuparea repetată a acestei zone de-a lungul a mii de ani sugerează că existau elemente ale mediului care o făceau atractivă”.

Una dintre atracții ar fi putut fi faptul că zona era relativ deschisă, ceea ce a facilitat cultivarea terenurilor și construirea de monumente mari, explică Hudson.

ste posibil ca o altă atracție cheie să fi fost faptul că situl a avut o semnificație religioasă înainte de Stonehenge? Teoretic, este posibil. „Reutilizarea locurilor sfinte de-a lungul culturilor și perioadelor este ceva obișnuit”, remarcă arheologul israelian Aren Maeir.

Ceea ce nu înseamnă că oamenii de acum 9.000 de ani nu aveau credințe. Rețineți că satul Star Carr din Yorkshire, care datează de acum aproximativ 11.000 de ani, are cu siguranță dovezi care sugerează ritualuri: cel mai izbitor este prezența unor cranii de cerb despre care antropologii bănuiesc că au fost folosite ca măști sau coifuri.

Nu există nicio dovadă că aceste cranii erau accesorii șamanice purtate în timpul dansurilor de transă sau al altor ritualuri. Unii speculează că craniile erau echivalentul unui camuflaj din epoca târzie a epocii de piatră: purtate de vânători pentru a se amesteca în mediul înconjurător.

Există o posibilă descoperire intrigantă care ar putea indica faptul că situl a fost considerat sacru la începuturi. Chiar lângă Stonehenge, la doar 1,4 kilometri de cerc, arheologii au dezgropat așa-numita Anomalia Coneybury.

Este practic o groapă de gunoi antică (care nu era observabilă la suprafață) care conținea oase de animale sălbatice și domestice – cerbi și vaci, precum și o mulțime de alte obiecte, inclusiv ceramică din neolitic și unelte de piatră atât din mezolitic, cât și din neolitic, toate amestecate împreună. Aceasta este anomalia – mezoliticul precede neoliticul, de obicei, dar aici se pare că avem o reprezentare a tuturor acestora într-un singur loc.

Au existat sărbători acolo de-a lungul timpului? Un grup de cercetători a sugerat în Proceedings of the Prehistoric Society un caz mult mai interesant: Coneybury conține rămășițele unui mare banchet comun din timpul Neoliticului timpuriu. Coneybury era locul unde se întâlneau oameni provenind din zone și culturi diferite, fiecare aducându-și propriul animal pentru cină – un grup a adus cerbi sălbatici, alții au adus bovine domestice.

Cu alte cuvinte, vânătorii-culegători și fermierii care trăiau cot la cot au împărțit proto-pâine împreună la un mare banchet în locul unde, secole mai târziu, avea să apară Stonehenge.

Astfel, acest gunoi de proveniență mixtă ar putea atesta că situl a avut o anumită semnificație timpurie. În ceea ce privește ceramica găsită la Anomalia Coneybury, fragmentele sunt mari. O idee este că a fost spartă ritualic după acel unic grătar în masă – organizat de două grupuri culturale diferite.

O altă descoperire în ceea ce este astăzi parcarea de la Stonehenge – trei gropi care, după cum a elucidat știința, conțineau stâlpi uriași de lemn în urmă cu 10.000 de ani – ar putea, de asemenea, să sugereze că zona a avut o anumită semnificație pentru vânătorii-culegători.

Nu se ridică stâlpi gigantici cu ajutorul uneltelor de piatră și a pietrei brute fără motiv. Dar nu știm cât de semnificativ. Nu putem spune dacă sentimentele mesoliticilor pentru acest loc au mers dincolo de simpla utilizare practică a unei locații favorabile pentru vânătoare.

Altfel spus, cu toată înclinația oamenilor de a construi un templu acolo unde a existat un templu, cu toată roza de roci de izvor de la Blick Mead, cu toți stâlpii uriași din parcarea din zilele noastre – nu există niciun motiv solid pentru a crede că Blick Mead a fost, într-un fel, un predecesor al Stonehenge.