Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Ziua Independenței va fi marcată printr-o serie de evenimente cultural-artistice

17 aug. 2023,, 07:28   Societate
2166 0

Pe 27 august, cînd se împlinesc 32 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, în capitală vor avea loc mai multe evenimente culturale organizate de Guvern.

Programul festivităților va începe la ora 8:30 cu depuneri de flori la statuia lui Ștefan cel Mare și la monumentul „Maica îndurerată". Ulterior, conducerea țării va participa la ceremonia oficială de inaugurare a Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova", care va începe la ora 10:00.

Pe parcursul zilei, în Piața Marii Adunări Naționale vor avea loc concerte de fanfară în interpretarea Orchestrei Prezidențiale a Republicii Moldova, Orchestrei-model a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI și Fanfarei Poliției de Frontieră.

În intervalul orelor 12:00 - 16:00, în spațiul verde din spatele Casei Guvernului, va fi organizat evenimentul „De vorbă cu cetățenii”, în cadrul căruia prim-ministrul Dorin Recean, membrii Cabinetului de miniștri și șefii agențiilor de stat vor discuta cu cetățenii despre programele guvernamentale și importanța implicării fiecăruia din noi în dezvoltarea unui stat prosper.

Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, vor evolua: Baletul Național „JOC”, Ansamblul folcloric „Romanița”, colective folclorice din țară, Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”, Orchestra Națională de muzică populară „LĂUTARII”, artiști cu nume de rezonanță în lumea întreagă, precum Alexandra Conunova (Elveția), Martina Meola (Italia), Pavel Efremov, (Germania), Lilia Istrati (România), Andrei Jilihovschi (Franța), Geta Burlacu (Marea Britanie), Cezar Moldovanu (Moldova), pianiștii Stanislav Jar & Laura Balicov (Olanda), țambaliștii Ion Curteanu (Ungaria) și Alexandru Olaru (Moldova).

Festivitatea va culmina cu marele joc „Moldovenii cînd se strîng”.

De asemenea, pe 27 august, în toate localitățile țării vor fi organizate manifestări dedicate Zilei Independenței.

Detalii despre activitățile planificate de Guvern în data de 27 august, dar și despre restricționarea transportului public și harta traseelor alternative vor fi publicate și actualizate pe pagina oficială a Guvernului și pagina evenimentului pe Facebook.

3
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?