Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

Tauber rămîne în arest la domiciliu

18 mai. 2023,, 19:20   Societate
2357 0

Deputata Partidului Șor, Marina Tauber, rămîne în arest la domiciliu încă 20 de zile. Magistrații de la Judecătoria Ciocana au admis parțial prelungirea măsurii preventive.

Avocatul deputatei, Aureliu Colenco, a califica decizia instanței drept ilegală și a menționat că apărarea va contesta decizia la Curtea de Apel Chișinău, notează tv8.

Tauber a fost reținută luni, 1 mai, pe Aeroportul de la Chișinău, în rută spre Tel Aviv, Israel prin Istanbul, Turcia.

Aceasta a dat asigurări că nu intenționa să fugă din țară și susține că ar fi fost reținută din nou în contextul alegerilor din Găgăuzia, la care candidatul Partidului Șor, Evghenia Guțul a ieșit pe locul doi, urmînd să lupte în al doilea tur de scrutin cu Grigori Uzun de la PSRM.

Înainte de a fi reținută, deputata a postat un mesaj video pe pagina sa de Facebook, în care a precizat că știe că urma să fie reținută, dar că are planificat un zbor în străinătate, acolo unde susținea că urma să își facă niște investigații medicale.


În luna februarie, Marina Tauber a ieșit de sub control judiciar și a scăpat de toate restricțiile, după ce Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a admis recursul avocaților în interesele învinuitei.

Astfel, Curtea de apel a revocat obligațiile stabilite anterior prin decizia 5 ianuarie 2023, și anume: să nu părăsească localitatea unde își are domiciliul, decît în condițiile stabilite de către judecătorul de instrucție, sau după caz, de către instanță; să nu comunice cu persoane care au tangență cu procesul penal respectiv și să predea pașaportul judecătorului desemnat cu atribuțiile judecătorului de instrucție.

Reamintim că Tauber este vizată în două cauze penale, pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Șor”.

Potrivit procurorilor, s-a constatat că formațiunea ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste.

Banii ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.

4
0
0
0
12

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?