X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de independență a Republicii Moldova, aprobat în lectură finală

24 dec. 2021,, 14:45   Societate
2935 0

În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au adoptat, în lectură finală, proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Astfel, peste 1700 de deținuți cad sub incidența amnistiei, 67 dintre care vor fi pasibili liberării imediate, iar, în cazul celorlalți, va fi aplicată liberarea condiționată înainte de termen sau liberarea după reducerea termenului.

În cadrul examinării în lectură finală a proiectului, a fost acceptat amendamentul propus de către deputata Ersilia Qatrawi, care prevede că se absolvă de executarea pedepsei femeile gravide și cele care, pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi, au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de pînă la nouă ani inclusiv, au copii în vîrstă de pînă la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești.

Actul de amnistie poate fi aplicat față de persoanele care au săvîrșit infracțiuni deosebit sau excepțional de grave, inclusiv infracțiunile de corupție și conexe corupției. Totuși, luînd în considerare faptul că din categoria respectivă de persoane unii au executat deja termene mari de detenție, potrivit proiectului de lege, se propune ca pedeapsa penală aplicată acestora să fie redusă parțial, cu anumite excepții, stabilite în proiect.

Potrivit documentului, va fi creată o Comisie specială, care va analiza dosarele de amnistie. În acest sens, Administrația Națională a Penitenciarelor va prezenta Comisiei lista condamnaților care cad sub incidența acestei legi. Ulterior, vor fi inițiate demersurile către instanțele de judecată competente privind aplicarea unei soluții, cum ar fi absolvirea sau reducerea pedepsei condamnatului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?