Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Lucrările de modernizare a Postului vamal Sculeni continuă. La ce etapă se află proiectul

10 iun. 2023,, 12:15   Societate
5677 0

Postul vamal Sculeni este într-un proces de extindere a spațiului și modernizare a clădirii administrative, construcția unor noi pavilioane, majorarea numărului pistelor de control vamal, construcția platformei de scanare, reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare.

Obiectivul general al proiectului vizează modernizarea birourilor vamale de pe teritoriul României și Republicii Moldova, și îmbunătățirea condițiilor de efectuare a controlului vamal conform cerințelor internaționale, transmite Noi.md.

În vederea asigurării funcționalității postului vamal, lucrările necesare de executat au fost etapizate. Astfel, la prima etapă se execută lucrări pe sensul de ieșire din țară și la etapa a doua sînt preconizate lucrări pe sensul de intrare în țară.

Termenul de finalizare a lucrărilor pe sensul ieșire din țară este luna iulie 2023, iar pentru a doua etapă termenul a fost extins pînă la sfîrșitul anului 2023.

Deja au fost construite pe sensul de ieșire din țară pavilioane și copertine, șapte piste noi de control vamal, a fost betonată o porțiune de circa 10.000 m.p. de drum, a fost construită o platformă de scanare și peretele de protecție pentru scanerul mobil, a fost construit sistemul de aprovizionare cu gaze lichefiate, rețelele exterioare de alimentare cu apă și canalizare, dar și sistemul de iluminare exterioară este în curs de executare.


La fel, au fost executate pe sensul de intrare în țară lucrări precum: terasament, toate elementele metalice necesare pentru pavilioane și copertine au fost prefabricate, a fost construită boxa de examinare aprofundată și peretele de protecție pentru scanerul mobil.

Autoritățile își propun să crească eficiența instituțională și operațională a posturilor vamale în vederea fluidizării traficului legal de mărfuri și persoane prin crearea condițiilor tehnice optime.

1
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?