X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Guvernul a dispus modificarea Legii cu privire la biblioteci

2 aug. 2023,, 17:45   Societate
1825 0

Modificările aprobate astăzi de Guvern țin de ajustarea cadrului legal existent, conform standardelor, în funcție de schimbările ce s-au produs în domeniu pe plan intern și extern, la capitolul biblioteconomie și știința informării, notează Noi.md

Proiectul de lege oferă claritate noțiunii de „bibliotecă”, este propus ca element de noutate noțiunea de “bibliotecă științifică” și sînt expuse în redacție nouă noțiunile: „centru biblioteconomic” și „document de bibliotecă”.
Modificările urmăresc, de asemenea, diversificarea activităților bibliotecilor în consonanță cu tendințele de modernizare și transformare a societății.

Spre exemplu, noua redacție a Legii permite Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova să exercite funcția de Centrul Național de Digitalizare, ceea ce înseamnă că oricine, interesat să digitizeze patrimoniul cultural local/ teritorial, sau pagini din istoria raională sau locală (un album de fotografii, microfilme și microfișe, alte tipuri de documente și publicații), se va adresa Bibliotecii Naționale, dotate deja cu 2 scanere performante, inclusiv un scaner Robot și altul pentru microfilme și microfișe.
La fel, Biblioteca Națională va asigura și funcționarea Rezervei Naționale de Publicații – ceea ce înseamnă că bibliotecile publice din localități, raioane își vor putea completa/suplini colecțiile de carte cu titluri mai noi sau cele lipsă în instituțiile lor, făcînd o solicitare Bibliotecii Naționale.
Centrului Național de Statistică al Bibliotecii Naționale va oferi, la rîndul său, date relevante și informații segmentate pe diverși indicatori. Se propune ca prin intermediul Centrului, să fie amplificată componenta de colectare a datelor cu referire la activitatea caselor de cultură, a școlilor de muzică, de artă plastice și a formațiilor artistice din țară.

„Sistemul biblioteconomic național este unul care a rezistat și s-a fortificat în timp, unul dintre cele flexibile în acest areal geografic și care a dat dovadă de reziliență și empatie, sensibile la nevoile beneficiarilor. Să luăm, spre exemplu, ajutorul la accesarea compensațiilor iarna trecută, asistența pentru refugiați, suportul cetățenilor în asimilarea noilor tehnologii etc. Sunt sigur că modificarea Legii cu privire la biblioteci va consolida rolul bibliotecii în serviciul public și va contribui mai departe la edificarea și dezvoltarea durabilă a unei societăți reziliente, informate, incluzive și democratice.” – a menționat ministrul culturii, Sergiu Prodan.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?