Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Cetățenii străini, care au primit interdicție de intrare în Moldova, nu vor mai rămîne în stradă

16 dec. 2022,, 21:14   Societate
2886 0

Transportatorii care au adus în Republica Moldova cetățeni străini, care nu îndeplinesc condițiile de intrare pe teritoriul țării noastre, sînt obligați să asigure transportarea acestora, în termen de 24 de ore, la locul de îmbarcare sau într-un alt loc pe care aceștia îl acceptă sau unde sînt acceptați. O decizie în acest sens a fost luată de către Comisie Situații Excepționale (CSE) în această seară, 16 decembrie.

Mai mult, compania care a administrat cursa este obligată să suporte cheltuielile privind întreţinerea, precum şi toate cheltuielile aferente returnării cetățenilor străini, transmite newsmaker.

Amintim că o femeie originară din Ucraina și cei trei copii ai săi minori nu ar fi fost lăsați să între pe teritoriul Republicii Moldova din motiv că nu aveau pașapoarte străine, ci doar acte de identitate interne. Aceștia se întorceau de la București și intenționau să tranziteze țara noastră pentru a ajunge la Odesa, pentru prima oară de la începutul războiului. Cei patru au fost nevoiți să coboare din autocar, iar polițistul de frontieră le-a sugerat să se întoarcă la București și să își perfecteze pașapoarte. Șeful poliției de frontieră Rosian Vasiloi s-a autosesizat și a anunțat că, pe durata sărbătorilor de iarnă, ar putea fi făcute excepții în astfel de cazuri. Decizia finală, însă, va fi luată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE).

2
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?