X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4011

Șefa statului a discutat cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier

23 dec. 2022,, 18:30   Politică
2734 0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi la telefon cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, despre cooperarea bilaterală și situația de securitate din regiune.

Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul continuu al Germaniei oferit țării noastre, reiterat inclusiv în Rezoluția recentă a Bundestagului, prin care partenerii germani ne rămîn alături în această perioadă dificilă.

Președinta Maia Sandu a apreciat deschiderea Germaniei, demonstrată atît în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova, cît și în timpul vizitei șefei statului la Berlin în această toamnă.

La fel, lidera de la Chișinău a mulțumit Germaniei pentru că ne ajută să depășim crizele cu care ne confruntăm, îndeosebi criza energetică.

Astfel, recent, Germania a acordat 40 de milioane de euro pentru Fondul de vulnerabilitate energetică, inclusiv pentru compensații cetățenilor și finanțarea proiectelor de eficiență energetică.

5
0
0
2
16

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?