Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005

În ce cazuri Plahotniuc și Șor ar putea face tranzacții în Marea Britanie

18 feb. 2023,, 15:00   Politică
3722 0

îAmbasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, Steven Fisher, a anunțat în ce cazuri Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor ar putea face tranzacții pe teritoriul britanic, informează MOLDPRES.

Într-un interviu acordat Agenției, oficialul a menționat că Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fost sancționați în baza Regulamentului privind Sancțiunile Globale Anticorupție. „Guvernul britanic a constatat că există evidențe ce ar demonstra implicarea acestora în scheme mari de corupție. Astfel, toate bunurile mobile, imobile și activele deținute de cetățenii sancționați în Regatul Unit, și pe teritoriile de peste mări, precum - Insulele Cayman, Insulele Virgine, vor fi înghețate. La fel, intrarea sau șederea persoanelor respective pe teritoriul Marii Britanii este interzisă”, a spus Steven Fisher.

Totodată, Ambasadorul a subliniat că activele financiare sînt înghețate și nu pot avea loc tranzacții, cu excepția serviciilor de consultanță juridică, întrucît persoanele au dreptul la reprezentare legală în fața justiției. „Astfel, sancțiunea nu se aplică în cazul asistenței juridice cerute de persoanele vizate. Cu siguranță, Marea Britanie va urmări situația din Republica Moldova pentru a vedea dacă este necesară includerea altor persoane în lista de sancțiuni, dar este foarte important ca fiecare caz să fie argumentat la nivel legal”, a afirmat oficialul.

La finele anului trecut, Guvernul Marii Britanii a anunțat un pachet de sancțiuni prin care toate bunurile pe care le dețin Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor în Regatul Unit și pe teritoriul Regatului vor fi înghețate.

13
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?