X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Vlah către Rospotrebnadzor: În Găgăuzia se fabrică doar produse de calitate

29 noi. 2016,, 13:30   Economie
2453 3
Влах заверила главу Роспотребнадзора, что в автономии выпускается качественная продукция
Foto: gagauzinfo.md

Producţia de conserve şi producţia alcoolică fabricate în Găgăuzia corespund standardelor înalte de calitate.


Potrivit Serviciului de presă al Comitetului Executiv al autonomiei, o declaraţie în acest sens a făcut ieri başcanul Irina Vlah la întrevederea la Moscova cu şefa Serviciului federal pentru supraveghere în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor (Rospotrebnadzor), Anna Popova.

Părţile au discutat despre posibilităţile de deblocare a exporturilor de produse alcoolice în Rusia pentru mai multe companii vinicole din Găgăuzia.

"De la ultima vizită a delegaţiei noastre la Rospotrebnadzor, mai multe companii găgăuze au primit permisiunea de a-şi exporta producţia vinicolă. La această etapă, avem încă trei companii care au depus probele produselor şi aşteaptă avizul instituţiei", a menţionat Irina Vlah, subliniind că piaţa rusă are o importanţă strategică pentru autonomie.

Potrivit comunicatului, şefa Rospotrebnadzor şi-a exprimat disponibilitatea de a coopera cu conducerea autonomiei şi de a discuta toate problemele abordate.

"Sîntem dispuşi să lucrăm cu dumneavoastră. Imediat ce vom primi pachetul complet de documente şi probe ale produselor pentru export, vom întreprinde o vizită în Găgăuzia împreună cu specialiştii noştri. Totodată, vom inspecta şi fabricile de vin şi de conserve", a menţionat Anna Popova.

Pe site-ul serviciului Rospotrebnadzor nu se menţionează nimic despre întrevederea Annei Popov cu Irina Vlah.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?