Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fostul şef al Penitenciarului nr.13, arestat din cauza lui Veaceslav Platon

25 noi. 2016,, 16:07   Societate
1489 1
Foto: unimedia.info

Pe 10 noiembrie curent, la Procuratura Anticorupţie a fost înregistrat raportul cu privire la depistarea, în celula Penitenciarului nr.13, în care este deţinut învinuitul Platon Veaceslav, a două telefoane mobile.


Telefoanele mobile au fost depistate de procurorii anticorupţie la 2 noiembrie 2016 în rezultatul efectuării percheziţiei cu autorizarea judecătorului de instrucţie în cadrul cauzei penale de acuzare a lui Platon Veaceslav, pe faptul escrocheriei şi spălării banilor de la Banca de Economii a Moldovei.

Pe acest fapt, Procuratura Anticorupţie a iniţiat o cauză penală, în baza art.328 alin.(1) din Codul penal, sub aspectul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către angajaţi Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

La 24.11.2016 Procuratura anticorupţie a reţinut un angajat al Departamentului Instituţii Penitenciare, care, în perioada lunilor mai-octombrie 2016 a deţinut funcţia de şef al Penitenciarului nr.13.

Temei pentru reţinerea persoanei publice nominalizate au servit atît declaraţiile în calitate de martor a unei persoane deţinute în Penitenciarul nr.13 în perioada lunilor mai-august 2016, cît şi depistarea în celula inculpatului Platon Veaceslav a două telefoane mobile.

Potrivit declaraţiilor martorului, în intervalul lunilor mai-august 2016, deţinuta Penitenciarului nr.13 P.S. a fost escortată în biroul de serviciu al şefului Penitenciarului, care s-a oferit să-i acorde posibilitatea de a întreţine discuţii telefonice cu inculpaţii Platon Veaceslav şi Burlacu Vitalie, care, la acea etapă, se aflau în căutare.

Procurorii au mai stabilit că, în perioada septembrie-noiembrie 2016, inculpatul Platon Veaceslav a deţinut ilegal în celulă două telefoane mobile, depistate în cadrul efectuării percheziţiei.

Astfel, şeful Penitenciarului este bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu manifestată prin facilitarea şi acordarea posibilităţii deţinuţilor preventiv de a comunica cu alte persoane implicate în comiterea infracţiunii şi care cunosc circumstanţe importante ale urmăririi penale. Aceste acţiuni, potrivit procurorilor, au generat amestecul în activitatea organului de urmărire penală cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completa şi obiectivă a cauzei penale.

Fostul şef al Penitenciarului nr.13 a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, iar Procuratura Anticorupţie continuă acţiunile de urmărire penală pentru stabilirea circumstanţlor cazului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Pentru săvărşirea infracţiunii este prevăzută o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?