X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Bălan: Acţiunile Chişinăului trebuie să fie direcţionate spre reîntregirea ţării

24 noi. 2016,, 17:05   Politică
2819 6
Бэлан: Шаги Кишинева должны быть направлены на реинтеграцию страны
Foto: anna-news.info

Vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, consideră că "toate acţiunile Chişinăului în reglementarea transnistreană trebuie să fie direcţionate spre reîntregirea ţării".


El și-a expus opinia joi, în cadrul unei conferinţe dedicate reglementării conflictului transnistrean, organizate de Asociaţia pentru Politică Externă.

"Sunt multe discuţii despre cît de corectă este politica paşilor mici în reglementarea transnistreană. Nu contează ce fel de paşi sînt – mari sau mici – important e să fie făcuţi spre reîntregirea ţării. E greu să găseşti o soluţie a problemei cînd părţile merg în diferite direcţii şi ajung la o dezbinare şi mai mare", a spus Bălan.

El a subliniat că autorităţile de la Chişinău întotdeauna au acţionat după principiul că locuitorii Transnistriei sînt aceeaşi cetăţeni ai Moldovei ca şi ceilalţi şi, din acest motiv, ei trebuie să se bucure de toate drepturile.

"Facem tot ce ne stă în puteri pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă populaţia Transnistriei. Cu eforturile Chişinăului şi ale partenerilor internaţionali, au fost evacuate 140 de tone de pesticide cu termenul de valabilitate expirat, au fost lichidate circa 3 mii de substanţe radioactive. La Chişinău au fost înregistraţi circa 2500 de agenţi economici care îşi pot exporta mărfurile în Uniunea Europeană, la fel ca şi toţi ceilalţi antreprenori. În dreapta Nistrului îşi fac studiile aproximativ 5 mii de studenţi şi elevi din Transnistria", a remarcat vicepremierul.

"Trebuie identificate direcţiile prioritare, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Situaţia trebuie schimbată treptat, pentru ca Moldova să devină atractivă pentru locuitorii regiunii transnistrene. Populaţia nu are nevoie de statut, ci de rezolvarea problemelor în economie, în sfera socială, în domeniul drepturilor omului. Dacă ei vor vedea astfel de garanţii în Moldova, atunci problema va fi soluţionată", susţine Gheorghe Bălan.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?