Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Cînd Moldova va primi prima tranşă conform Programului ENPARD

7 noi. 2016,, 11:00   Economie
2081 0
Когда Молдова может получить первый транш по программе ENPARD?
Foto: noi.md

Prima tranșă a Programului ENPARD Moldova – suport pentru agricultură și dezvoltarea rurală în valoare de 17 milioane euro – ar putea ajunge în ţara noastră pînă la finele anului 2016, comunică NOI.md.


Acest lucru l-a declarat ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, preşedintele Comitetului de Supraveghere a aplicării Acordului de finanțare cu Comisia Europeană privind implementarea Programului ENPARD Moldova, Eduard Grama.

El a amintit că prima tranşă în valoare de 17 mil. euro în cadrul programului nominalizat urma să ajungă în buget încă în trimestrul II al anului 2016, dar banii nu au fost viraţi, deoarece faptul a fost condiţionat de Acordul în vigoare cu Fondul Monetar Internaţional.

Eduard Grama a spus că după executarea condiţiilor generale, stabilirea înţelegerilor conform noului acord cu FMI, Moldova speră să obţină prima tranşă de la CE în cadrul Programului ENPARD pînă la finele anului curent.

Acordul de Finanțare privind implementarea Programului ENPARD Moldova – suport pentru agricultură și dezvoltare rurală a fost semnat la 26 martie 2015 şi prevede alocarea pentru ţara noastră a 64 mil. euro în scopul ridicării nivelului de competitivitate şi modernizare a complexului agroindustrial, dezvoltarea raioanelor rurale şi ridicarea nivelului de viaţă a cetăţenilor Moldovei.

Totodată, după cum se aşteaptă, 53 mil. euro vor fi alocați sub formă de suport direct al bugetului în trei tranşe pînă în anul 2018. Aceste mijloace vor ajuta Guvernul să implementeze politici în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale. În afară de aceasta, 11 mil. euro vor fi acordați Moldovei în calitate de asistenţă complementară.

Printre rezultatele scontate ale Programului ENPARD se numără îmbunătăţirea elaborării şi realizării politicilor în agricultură şi dezvoltarea rurală, a calităţii prestării serviciilor, creşterea investiţiilor în modernizarea agriculturii, ajustarea ramurii agroalimentare şi lanţului alimentar la exigenţele securităţii şi calităţii produselor alimentare ale UE, ridicarea nivelului de instruire, ameliorarea serviciilor de cercetări ştiinţifice şi consultative în agricultură, sectorul agroalimentar etc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?