Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Ce a discutat Pavel Filip cu reprezentanţii BERD

24 oct. 2016,, 16:45   Economie
2857 10
О чем премьер Павел Филип говорил с представителями ЕБРР?
Foto: gov.md

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucţie și Dezvoltare (BERD), la care au fost puse în discuţie aspectele principale ale cooperării bilaterale a Moldovei cu BERD, precum şi perspectivele de dezvoltare a acesteia, comunică NOI.md.


Din componenţa delegaţiei BERD fac parte, în particular, Heinz Kaufmann, director al Consiliului de directori pentru Elveția, Ucraina, Liechtenstein, Turkmenistan, Serbia, Muntenegru și Moldova, şi Bruno Balvanera, director regional pentru Caucaz, Moldova şi Belarus.

Premierul a menţionat caracterul dinamic al cooperării dintre BERD şi Moldova, exprimînd gratitudine Băncii Europene pentru ajutorul acordat prin intermediul mai multor proiecte, atît în sectorul privat, cît şi în cel public.

Pavel Filip a evidenţiat, de asemenea, importanța expertizei BERD și suportul oferit în funcţionarea Consiliului Economic de pe lîngă prim-ministru, pe care l-a calificat drept o platformă de dialog cu mediul de afaceri din ţara noastră extrem de utilă şi eficientă.

Şeful executivului a vorbit despre măsurile întreprinse de Guvern în scopul stabilizării situaţiei în sectorul financiar-bancar şi cel economic, dar şi pentru a restabili încrederea partenerilor externi. Premierul s-a arătat încrezător că acest lucru a reuşit, dovadă fiind şi anunţul că FMI va avea o şedinţă, pe 7 noiembrie, la care va discuta programul cu Moldova.

În aceeaşi ordine de idei, premierul şi-a exprimat convingerea că şi cu BERD va fi asigurată o colaborare dinamică şi eficientă în vederea finalizării cu succes a proiectelor comune aflate în derulare, dar şi lansării unor noi parteneriate.

„Acum trebuie să trecem de la stabilizarea economică la cea de dezvoltare accelerată a ţării, avem nevoie de creştere economică serioasă şi de investiţii”, a spus prim-ministrul.

La rîndul lor, reprezentanţii BERD au remarcat faptul că în ultima perioadă se atestă schimbări pozitive în Moldova şi acţiunile Guvernului dau rezultate. Totodată, oficialii au menţionat importanţa asigurării eficienţei în asimilarea asistenţei acordate de partenerii externi, astfel încît oamenii să aibă cît mai multe beneficii de pe urma proiectelor implementate şi să se dezvolte economia Moldovei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?