Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Stepaniuc: Șansa de a trăi independent nu trebuie cedată nimănui

30 aug. 2016,, 12:53   Politică
5436 7

Foto: tribuna.md

Opinia aparține fostului vicepremier Victor Stepaniuc și a fost exprimată în cadrul unei emisiuni la Europa Liberă, notează NOI.md.


Istoricul a remarcat că poporul moldovenesc are nevoie de o idee națională în jurul căreia să se solidarizeze.

„Istoria ne învaţă că au venit unii, ne-au împins alţii, ne-a presat al treilea şi şansa de a trăi independent nu trebuie cedată oricui. Desigur, sînt factori geopolitici, noi nu am vorbit despre aceşti factori geopolitici, care ne văd pe noi diferit, ar vrea să ne anexeze, ar vrea să ne domine ş.a.m.d. Trebuie să fim atenţi ca guvernare, ca elite politice, să nu repetăm soarta unor state, inclusiv vecine, care s-au divizat şi au pierdut astăzi suveranitatea asupra unor teritorii. Dar sînt de acord că trebuie să înaintăm aşa o idee naţională, statală, care să unească cetăţenii de diferite etnii”, a explicat Stepaniuc.

Potrivit fostului vicepremier, elitele politice trebuie să se preocupe mai mult de problema găsirii unui compromis între diferite grupuri etnice.

„Mie mi se pare că ideea moldovenească, ideea moldovenismului civic (noi sîntem moldoveni după cetăţenie) trebuie să ne unească. În rest, nu este treaba noastră ca eu să-l numesc pe dînsul român sau moldovean, sau găgăuz, sau bulgar, sau nu ştiu cine. Totodată, repet, manualele de istorie nu pot într-o ţară cu elemente importante multietnice să se numească «Istoria românilor». Noi trebuie să revenim la această temă, să căutăm aici un compromis între grupurile acestea, între capetele balaurului. Cei care ţin la ideea Rusiei, la ideea europeană, la ideea românească şi la ideea Moldovei suverane – să găsim un compromis. Şi aceasta e o chestiune, în mare parte, şi a elitelor intelectuale, şi a elitelor politice, şi, în general, a populaţiei”, a menționat Victor Stepaniuc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?