Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Consilierii municipali au dat startul campaniei privind revocarea lui Chirtoacă

11 iul. 2016,, 13:00   Capitala
2370 3
Мунсоветники подписались под стартом кампании по отставке Киртоакэ
Foto: omg.md

Activiștii civici și consilierii municipali l-au informat pe primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, despre ședința grupului de inițiativă privind revocarea lui fin funcție, informează NOI.md.


În notificarea semnată de un grup de activiști civici și consilierii municipali se menționează că ședința grupului de inițiativă privind organizarea referendumului va avea loc săptămîna viitoare. Inițiatorii așteaptă ca primarul să fie prezent personal la ședință. Documentul a fost semnat de aleșii locali din partea PSRM, PPEM și fracțiunea comuniștilor și celor fără de partid.

În cadrul ședinței vor fi discutate detaliile campaniei de colectare a semnăturilor în favoarea referendumului. Potrivit activistului civic Victor Chironda, la această etapă în procesul de colectare a semnăturilor sînt dispuși să participe peste 500 de persoane. „Grupul nostru de inițiativă urmează să fie înregistrat oficial, nu vedem bariere în acest sens. După înregistrarea oficială vom putea solicita Comisiei Electorale Centrale listele de subscripție și vom putea lansa campania de colectare a semnăturilor în favoarea desfășurării referendumului”, a spus Chironda.

Anterior au fost organizate cîteva dezbateri publice privind desfășurarea referendumuli pentru demiterea primarului general Dorin Chirtoacă. În cadrul acestor discuții s-a decis că există două posibilități de bază de demitere a primarului: cu votul a 2/3 din consilierii municipali sau prin referendum, care poate fi organizat la un an de la începutul mandatului lui Chirtoacă, adică pe 11 iulie.



În cazul în care nu se vor aduna 2/3 din voturile consilierilor municipali, referendumul poate fi inițiat prin colectarea semnăturilor a 10% din locuitorii municipiului Chișinău. La alegerile locale din anul 2015 au fost înregistrați circa 628 de mii de alegători. Astfel, pentru inițierea referendumului sînt necesare 62,8 mii de semnături.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?