Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Tapiola: Instituțiile media din Moldova nu sînt văzute ca afaceri, dar ca proiecte politice

26 iun. 2016,, 09:30   Politică
3812 6
Тапиола: СМИ Молдовы воспринимаются как политические проекты, а не как бизнес
Foto: noi.md

Cea mai serioasă problemă cu care se confruntă presa din Republica Moldova ține de concentrarea instituțiilor media și monopolizarea pieței publicitare.


De această părere este șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, care s-a referit la acest subiect într-un interviu pentru portalul Media-Azi, notează NOI.md.

Printre problemele care necesită o atenție sporită din partea autorităților, diplomatul a nominalizat influența intereselor politice și de afaceri asupra redacțiilor, transparența proprietarilor instituțiilor mass-media și independența autorității de reglementare a audiovizualului.

„Cea mai serioasă problemă cu care se confruntă presa din Republica Moldova este concentrarea instituțiilor media și monopolizarea pieței publicitare, care forțează media independente să lupte pentru existență în condiții destul de dificile. De fapt, se pare că gestionarea unei instituții media în Republica Moldova nu reprezintă deseori o afacere, ci un proiect politic, care duce la suprapolitizarea conținutului mediatic și la lipsa obiectivității. O altă problemă serioasă este lipsa competiției între prestatorii serviciilor TV prin cablu, în special, în regiunile rurale. Cu toate acestea, în ciuda diverselor probleme, am observat o tendință pozitivă: instituțiile media din Republica Moldova nu mai sînt puternic partajate în baza direcțiilor geopolitice”, a remarcat șeful Delegației UE.

Pirkka Tapiola a mai menționat că UE este dispusă să contribuie la consolidarea libertății presei, precum și la calitatea emițătorilor de programe publice din Republica Moldova.

„Noi intenționăm să cooperăm în acest context, oferind asistență tehnică procesului legislativ, consolidînd capacitatea instituțională a autorității de reglementare (Consiliul Coordonator al Audiovizualului) și susținere a celor două posturi publice, precum și a mass-mediei independente”, a remarcat Tapiola.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?