X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Năstase: Sînt gata să cedez în fața unui candidat mai puternic decît mine

10 iun. 2016,, 15:52   Politică
4622 13

Năstase: Sînt gata să cedez în fața unui candidat mai puternic decît mine
Foto: cursdeguvernare.ro

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că nu ține neapărat să fie candidatul comun al partidelor proeuropene de opoziție la alegerile prezidențiale, notează NOI.md.


Într-un interviu pentru enews.md, politicianul a precizat că este gata să cedeze în fața unui candidat mai puternic în cazul în care vor exista suficiente argumente în aceste sens. Activistul a mai menționat că nu și-a pus niciodată drept scop să acceadă în funcția de președinte.

”Ratingul Platformei DA creşte, iar colegii mei fac o muncă enormă pentru crearea frontului antioligarhic. Dacă va fi creat un astfel de front şi acesta va propune un candidat puternic şi unic, care va fi capabil să cîştige alegerile, preferabil din primul tur, atunci voi ceda celui care este mai puternic decît mine. Fotoliul preşedintelui niciodată pentru mine nu a fost un scop în sine, ci doar un mijloc de eliberare a ţării. În cazul în care va prevala tradiţionalul egoism politic moldovenesc, sînt sigur pe propriile forţe, am suficienţi simpatizanţi şi sînt pregătit să particip la alegerile prezidenţiale”, a explicat Năstase.

Întrebat cum vede soluționarea problemelor cu care se confruntă astăzi Republica Moldova, politicianul a precizat că va urma calea reformelor, în ciuda creșterii euroscepticismului în rîndul cetățenilor.

„Poporul va face faţă oricăror reforme, care nu pot fi mai dureroase decît jefuirea continuă a cetăţenilor de conducerea actuală, mai ales dacă vede sinceritatea celor care le vor implementa. Va vedea că noii oameni de la conducere nu fură şi fac parte din popor. Pentru aceasta vom avea nevoie de a realiza o rapidă reformă administrativă: diminuarea numărul ministerelor şi a tot felul de agenţii, în acelaşi timp majorarea salariilor funcţionarilor oneşti, cu aplicarea sancţiunilor dure la cea mai mică suspiciune de corupţie”, a adăugat Andrei Năstase.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?