Occidentul: perspective noi şi probleme vechi

Foto: vecer.com

Veaceslav Matveev

Ce se întîmplă cu Occidentul?

Întrebarea nu e simplă, dar profund tragică. Lumea care a dat naştere şi a crescut civilizaţia modernă se destramă. Noi am vorbit deja despre problemele dezindustrializării, despre problemele desacralizării şi problemele migraţiei. Astăzi, în pragul schimbărilor, vom reflecta şi alte aspecte sociale şi umanitare importante.

1. Principiul plăcerii face distincţie între viaţa în lumea naturii şi viaţa în lumea culturii. Plăcerea, ca o fază parazitară a infantilismului din conştiinţa noastră, nu lasă partea naturală din noi să ajungă la nivelul cultural, or, în lumea naturii doar bunurile şi alimentaţia au sens.

Acest mod de viaţă a devenit de mult un stil normal în Occident. Aceste idealuri au fost insuflate societăţii occidentale de postmoderniştii sociologi. Iar rezultatul se vede cu ochiul liber. Dezindustrializarea, dezumanizarea, desacralizarea. Şi asta nu e tot. Limita, potrivit filozofului tradiţionalist italian Julius Evola, este revenirea omului la nivelul animalelor şi stabilirea celei de-a cincea clase. Clasa marginalilor, gay-lor şi paraziţilor sociali.

Această stare animalică a omului, impusă lumii moderne, este o tragedie istorică. Mentalitatea lumii spectacolului descurajează. Tendinţa spre confort şi reducerea bazei morale a societăţii conduce la degradare. Prin eudemonism spre egocentrism, individualism, egoism şi hedonism total este filozofia parazitului, incapabil să se dezvolte şi să-şi aducă contribuţia în societate şi în lumea ideilor nobile, în care domină moralitatea şi compasiunea.

Compasiunea – acest sentiment măreţ, ne înalţă deasupra lumii patimilor animalice, din lumea infuzoarelor şi amibelor, lupilor şi şacalilor spre lumea ideilor elfilor şi zeilor. Anume aici se naşte măreţia omului şi capacitatea lui de autodeterminare şi devenire socială, manifestarea voinţei pozitive şi benefice spre lumea altui om. Aceasta naşte un bun început, iar apoi şi bunăvoinţa.

Doar compasiune, fără agresiune, pentru toţi. Numai compasiunea şi comuniunea, ce se devalorizează în prezent în Occident (SUA), constituie un complex psihologic pozitiv care generează empatie şi capacitatea de a extinde propria voinţă în exteriorul problemei caracteristice altora. Altfel, anume animalul din noi începe să conducă.

2.Acest statut social al persoanei şi devalorizarea lui spirituală creează o nouă problemă. Culisele mondiale conduc lumea cu preţul reducerii intelectului şi spiritualităţii. La ce conduce acest progres? La justificarea darwinismului şi a paranoiei materialiste. E stadiul infantil al „Noii societăţi primitive”, incapabile de compasiune, de comuniunea socială, a societăţii în care guvernează principiile egocentrismului şi mulţumirii. În aceasta constă tot răul, care naşte monştri.

Această poziţie nu are nimic comun cu individualismul voluntarist al prorocirilor filozofice din secolul 19, deoarece acolo scopul şi bunăvoinţa determinau acţiunea, iar unde există sferă de influenţă, acolo, desigur, este prezentă şi empatia, şi lumea ideilor măreţe şi umane. Compătimirea – virtute care astăzi dispare – este marea capacitate de a da naştere regilor, prorocilor şi poeţilor.

Apropo, chiar şi naturalul pînă la hidoșenie Sigmund Freud, care a încercat să coboare la pămînt bazele spirituale ale omului în oceanul patologiei şi perversiunilor sexuale, a adus omul în lumea patimilor din lumea animală, stihiilor şi efectelor psihologice, totuşi, recunoştea că tendinţa edenico-sodomistă spre plăcere şi confort, mai devreme sau mai tîrziu, conduce la reducerea motivaţiilor şi acţiunilor vitale.

De ce să trăieşti dacă e atît de comod să dormi, de ce să creezi şi să te forţezi, să creezi fluide nervoase ale existenţei tale, de ce să te implici în ceva? Mai bine te refugiezi în complexele halucinante ale lumii paranoice, perverse a drogurilor sau alcoolului. Acolo e atît de bine şi ameţitor! În mod ideal, la sfîrşitul cedării poziţiilor din lumea luptei şi compasiunii, stă moartea, ca o detaşare totală de toate lucrurile din lumea suferinţelor, bucuriilor şi emoţiilor.

O asemenea persoană, desigur, nu are dreptul la posibilitatea de a-şi manifesta forţa, ideea, nu e capabilă să înţeleagă principiile de guvernare. Nu există nici premise pentru realizarea acestor funcţii, dar el tinde şi naşte monştri, paraziţi ai existenţei şi lumii patimilor, respinse de conştiinţa marilor filozofi şi proroci antici.

3.Noi putem concluziona destul de clar că, prin eforturile aşa-zisului „guvern mondial secret”, astăzi, în Occident nu doar a fost creată o lume total străină problemelor omenirii, dar şi este desfăşurat un experiment social şi antropologic împotriva umanităţii.

Lumea creată de aristocraţia mondială neagră este nu doar o lume fără voinţă şi compasiune, dar este o lume a sfîrşitului, în ajunul marelui haos geopolitic. Această lume este opusă tuturor lucrurilor sfinte şi fireşti, deoarece există demult cu interesele sale patologice, străine tradiţiilor umane.

Această lume a respins marea taină a lui Dumnezeu. Această lume a respins marea taină a dragostei. Această lume a respins marea taină a căsătoriei. Ceea, ce a obţinut victorie şi priveşte de pe ecranele televizoarelor nu e doar o vulgaritate şi hidoşenie, este o dezumanizare deliberată a oamenilor. Este o debilizare conștientă a societăţii. Este denaturalizarea conştientă a spaţiului nostru existenţial.

Această lume s-a răsculat împotriva a tot ce este înălţător şi frumos. A creat noi idoli şamani, în care drogurile şi LCD au înlocuit liturghia şi rugăciunea. A creat noi idealuri ale împărăţiei haosului şi moralei anticreştine. Această lume nu doar contravine tuturor lucrurilor sfinte şi spirituale, dar şi ordinii spirituale ale strămoșilor noştri. Ea contravine lumii lui Hugo, Goethe şi Schiller, Schopenhauer și Eliade, Chopin și Liszt, Grieg și Dostoievski. Aceasta este dezgustată de vechea orînduire creştină, pretenţiile istorice asupra valorilor înalte. Matricea răului creşte şi ea respinge vechea civilizaţie europeană, răsturnînd toate valorile morale.

Dar să oferim speranţei o şansă. Totul are limite, anumite lucruri bizare încep să aibă loc în Europa, ceva se schimbă în Occident. Se schimbă spre bine. Forţele conservatoare şi cele sănătoase au început să rupă frontul construit de marasmaticii libertarieni şi apologeţii libertăţii absolute şi desacralizării, de magii Împărăţiei Haosului. Acest fapt ne oferă anumite premise pentru optimism.

Aşadar. Să privim anumite evenimente politice. În primăvara aceasta, a avut loc un salt în Austria. După Franţa cu Frontul ei Naţional, Austria şi-a întors fața spre pozițiile sociale conservatoare.

Ce avem în vedere? În Austria au avut loc alegeri. Învingătorul real al alegerilor prezidenţiale din 24 aprilie a devenit candidatul dreptei extreme Norbert Hofer. Ce-i drept, doar în primul tur. Însă bazele serioase au fost puse. În turul doi, ce va avea loc pe 22 mai, a trecut candidatul „verzilor”, Alexander Van der Bellen.

Candidaţii celor două partide politice principale ale ţării, ce fac parte din coaliţie, nu au trecut în turul doi. În premieră, după cel de-al Doilea Război Mondial, principalele partide ale Austriei – social-democraţii şi creştin-democraţii – au pierdut controlul asupra postului prezidenţial.

Aşadar, Norbert Hofer este candidatul forţelor de dreapta. De fapt, campania politică este o revoltă împotriva valorilor libertariene şi aspiraţiilor mondiale ale celor din culise.

Este o rebeliune a tradiţionaliştilor împotriva Noii Ordini Mondiale, ce ne-a fost impusă de aristocrația neagră occidentală. Odată cu victoria lui Hofer în primul tur, radicalii de dreapta din Austria au obţinut cel mai bun rezultat din istorie la alegeri.

Preşedintele partidului libertății din Austria, Heinz-Christian Streche, a explicat „rezultatul istoric” prin „nemulţumirea profundă a alegătorilor” faţă de Guvern.

În Franţa, liderul radicalilor de dreapta, Marin le Pen, a salutat succesul lui Hofer, amintind că Frontul Naţional şi Partidul Austriac al Libertăţii sînt aliaţi în Parlamentul European. Pentru Marin Le Pen, succesul radicalilor de dreapta austrieci denotă creşterea influenţei în Europa a „mişcărilor patriotice” şi a neîncrederii faţă de Uniunea Europeană.

Să facem bilanţul. Analiştii politici explică rezultatele alegerilor prezidenţiale din Austria printr-o tendinţă comună pentru Europa – oboseala alegătorului de elita politică ultra-liberală. Asupra actualei campanii a avut un impact major şi criza migranţilor din Europa, care a afectat puternic Austria. Or, acest proces, planificat de sus de distrugere a civilizaţiei europene, constituie ultimul „Rubicon istoric”.

Dacă tradiţionaliștii, conservatorii şi naţionaliştii îl vor pierde, atunci Europa nu are viitor. Nu va exista Europa, nu vor exista nici europenii, urmaşii titanilor renaşterii, care au creat civilizaţia modernă, cultura şi ştiinţa. Iar asta va fi prăbuşirea paradigmei geopolitice.

Apariţia la postul de preşedinte al Austriei a liderului „din afara sistemului” ar putea schimba semnificativ sistemul politic al Austriei şi raportul de forţe în Europa, oferind altor mişcări conservatoare un nou stimul, consideră politologii raţionali.

Vom menţiona următoarele. Postul de preşedinte al Austriei era considerat tradiţional unul „reprezentativ” şi de „onoare”. Şeful statului, de regulă, nu intervenea în treburile statului. Însă, potrivit Constituţiei, preşedintele are competenţe considerabile: este comandant suprem, numeşte cancelarul şi are dreptul de a dizolva parlamentul. Politologul Manfred Whelan îl numeşte pe preşedintele austriac „gigantul adormit”, care, în realitate, „are o putere mai mare decît a fost observată pînă acum”.

Candidatul dreptei extreme Norbert Hofer deja a ameninţat cu dizolvarea Parlamentului în cazul victoriei sale în alegerile prezidenţiale. Hofer intenţionează să ceară de la majoritatea de dreapta aprobarea tuturor iniţiativelor sale dure privind problema migraţiei.

Publicaţia „Die Presse” (26.04) scrie că partidele de dreapta din Europa au primit cu urale succesul FPÖ (Partidul Austriac al Libertăţii). „Popoarele europene au început să înţeleagă clar că Uniunea Europeană, în realitate, este o structură de oprimare a popoarelor”, a declarat liderul partidului „Frontul Naţional” din Franţa, Marin Le Pen, pentru postul de televiziune France 2.

Publicaţia îl citează şi pe Matteo Salvini, liderul formaţiunii populiste italiene de dreapta Liga Nordului: „Mă irită şi mă miră neseriozitatea cu care FPÖ este caracterizată drept un partid de rasişti de dreapta, ostilă faţă de cetăţenii străini. Cei care pledează pentru migraţia reglementată şi o altă Europă vor fi imediat blamaţi. Corectitudinea politică distruge adevărul şi realitatea.”

Este puţin deranjantă poziţia Rusiei faţă de victoria în primul tur a lui Norbert Hofer, candidatul la preşedinţia Austriei din partea Partidului Austriac al Libertăţii. Viziunile FPÖ sînt „prea radicale” şi, de aceea, pentru „cooperarea sistemică” cu Rusia, cel mai probabil, nu sînt potrivite.

E altceva întărirea poziţiilor partidelor de dreapta în Serbia. Publicaţia franceză liberală „Le Monde” scrie, reflectînd calea lui V. Seseli: „Acum vechiul tribun al radicalilor de dreapta a lansat o nouă campanie. Şi tinde să-şi transforme Partidul Radical Sîrb în a treia forţă politică din ţară. Sondajele îi promit cel puţin 8-10%. În orice caz, suficient pentru a reveni în parlament după 25 de ani.

În acest sens, nu putem să nu menţionăm victoria naţionaliştilor în Scoţia. Premierul Scoţiei, Nicola Stergen, a anunţat că partidul Naţional Scoţian (SNP) a obţinut o victorie „istorică” în rezultatul alegerilor regionale din Marea Britanie. „În această noapte, SNP a scris o nouă filă în istorie”, a menţionat ea.

Recentele alegeri regionale din Marea Britanie sînt privite ca o verificare a preferinţelor alegătorilor în ajunul referendumului privind viitorul ţării în componenţa UE, ce va avea loc pe 23 iunie. SNP pledează pentru independenţa Scoției de Marea Britanie. În cazul în care Regatul Unit va ieşi din componenţa UE, SNP intenţionează să întreprindă o nouă tentativă de a obţine independenţa faţă de Londra.

În cadrul referendumului din 2014, scoţienii au votat împotriva ieşirii din componenţa Marii Britanii. Însă în prezent, situaţia s-a schimbat radical. Marea Britanie se pregăteşte să iasă din UE. Aceasta la fel e o manifestare a tendinţelor de protecţie, generată de politica migraţională nechibzuită a elitelor politice europene.

Scoţia merge însă mai departe şi se distanţează de Marea Britanie, demonstrînd astfel întregii Europe că anume scoţienii, astăzi, în Marea Britanie, ocupă poziţiile cele mai conservatoare şi mai tradiţionaliste. Răscoala politică a scoţienilor este, la fel, o manifestare a inacceptării realităţilor geopolitice, atît din Marea Britanie, cît şi din Europa.

În concluzie, vom face legătură cu evenimentele din Moldova. Aşadar. Noi sîntem ferm convinşi că Europa trebuie să-şi aducă aminte de rădăcinile istorice şi culturale. Acelaşi lucru se referă şi la Rusia şi ţările transatlantice. Trebuie sistată dezindustrializarea totală, regizată din culisele mondiale.

Aceasta se referă la Europa, aceasta ne priveşte şi pe noi direct. Este foarte important pentru o ţară mică ca Moldova, care se uită orbeşte în gura aristocraţiei negre a Occidentului şi copiază orice acţiune a ei. Este necesar nu doar să revenim la valorile culturale şi creştine vechi, dar şi să i se reîntoarcă omului dreptul la muncă, or, lucrătorul trebuie să aibă un loc de muncă şi o viaţă îndestulată.

Trebuie sistată migraţia şi diluarea deliberată a valorilor europene. Nu a valorilor ultraliberale, ci a celor creştine şi conservatoare. Trebuie să ne amintim de om şi de problemele lui vitale. În primul rînd, de dreptul la o viaţă normală, apoi de dreptul la o muncă normală.

Trebuie să ne amintim de cuvintele lui Disraeli, că „palatele nu pot fi în siguranţă acolo unde locuitorii sînt nefericiţi”. Care pleacă spre Est, care, prin migranţii estici, erodează bazele culturii noastre, Dumnezeu îi va judeca, e calea lor, noi am fost acolo şi mergem de la Est spre Vest, pe calea soarelui. Mergem să ne apărăm bastionul, lumea noastră Europeană. Lumea Eurasiatică. Centura nordului măreţ. Nordului unic şi bogat de la Seattle pînă la Vladivostok.

Cheia către acest spaţiu unic geopolitic, oricît de straniu ar părea, astăzi este Moldova, locul unde se intersectează fluxurile karmice ale Europei, un fel de cap al Eurasiei şi măduvă a Rusiei Eurasiatice. Anume aici se aşteaptă o nouă scindare şi confruntare. Însă nu mai trebuie să aducem migranţi din Orient şi să construim pereţi în interiorul Eurasiei. Noi sîntem un tot întreg şi puterea noastră e în unitate. În tradiţiile noastre sacre. În valorile creştine şi umaniste.

De aceea, putem declara clar că astăzi calea noastră de rezistenţă trece nu doar prin inima societății, dar şi prin inimile fiecăruia dintre noi. Calea noastră nu e doar orizontală, dar şi verticală, or, e calea de sus în jos şi de jos în sus, vîrfurile şi păturile de jos trebuie să aibă vise comune, să fie unite în acţiuni şi planuri. De aceea calea noastră este unirea întregii societăţi, unde toate popoarele europene din Irlanda pînă în Rusia, toată societatea, oligarhii şi ţăranii, uniţi prin valori conservatoare şi creştine, vor conduce împreună carul istoriei şi vor renaşte pămîntul şi civilizaţia noastră.