X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Ministerul Economie propune reducerea listei produselor social-importante de la 29 până la 14

20 mar. 2016,, 11:30   Societate
4355 4
Минэкономики предлагает сократить перечень социально значимых товаров
Foto: unian.net

Acest lucru este prevăzut în proiectul de hotărâre al Guvernului privind prețurile produselor social-importante (PSI), pe care Ministerul Economiei l-a înaintat pentru dezbateri publice.

Lista PSI propusă de minister, care sunt vândute cu adaos comercial limitat, include 14 poziții: pâine, colaci cu greutatea de până la 600 de grame, lapte integral pasteurizat cu conținut de grăsime de până la 2,5%, chefir cu conținut de grăime de până la 1%, brânză proaspătă cu conținut de grăsime până la 5%, smântână cu conținut de grăsime până la 10%, unt cu conținut de grăsime de până la 79%, ulei, zahăr, făină de grâu, orez, hrișcă, crupe (inclusiv de griș și ovăz), alimente pentru copii. Noua listă a PSI include numai produse alimentare.

De asemenea, din cauza imposibilității de a verifica, în practică, aplicarea corectă a adaosurilor comerciale la anumite produse, din lista a fost exclusă carnea și produsele din carne, precum și, la propunerea Ministerului Sănătății, conservele pentru copii care sunt considerate nesănătoase. De asemenea, au fost excluse caietele și cimentul, deoarece conjunctura de pe piață creează o concurență sănătoasă a prețurilor în acest domeniu.

Ministerul Economie propune ca pentru pâine și colaci, adaosul comercial să fie păstrat la 10%, pentru alte produse incluse în lista PSI, atât importate, cât și produse în țară - 20%, cu excepția produselor prelucrate, care au trecut prin sortare, calibrare, ambalare etc, pentru care adaosul comercial total nu trebuie să depășească 40% din prețul de producție/costul livrării. În același timp, ținând cont de opiniile experților din mediul afaceri și de complexitatea aplicării în practică a normelor privind reglementarea rentabilității, este propusă eliminarea completă a ratei de rentabilitate din legislația actuală.

Într-o nota explicativă a proiectului se precizează că versiunea finală a proiectului a fost rezultatul muncii unui grup de lucru interministerial pe lângă Ministerul Economiei, creat în noiembrie 2015. În rezultatul analizei tuturor dificultăților, precum și a propunerilor de modificare a normelor existente, a indicatorilor socio-economici ai economiei, s-a convenit ca conceptul de tranziție de la instrumentele de reglementare a prețurilor pentru PSI la consolidarea mecanismelor de acordare a ajutorului social să includă două etape de aplicare. ”Pentru început este planificată excluderea normativului de rentabilitate la fabricarea PSI cu menținerea plafonării adaosului comercial la vânzarea acestora și ulterior – anularea reglementării adaosului comercial cu stabilirea unui mecanism viabil de acordare a ajutorului social unor categorii de consumatori pentru procurarea produselor alimentare de cerere curentă.”- este menționat în proiectul documentului. Propuneri pentru acest proiect, Ministerul Economiei primește până în 17 aprilie.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?