X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Lupu: Încetez să mai vorbesc despre PLDM ca partid

15 noi. 2015,, 11:30  
928 10

Lupu: Încetez să mai vorbesc despre PLDM ca partid
Foto: noi.md

„Eu încetez să mai vorbesc despre Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) ca partid, pentru că acolo sunt mai multe grupări acum, grupări care au viziuni total diferite”. Declarația aparține liderului Partidului Democrat, Marian Lupu și a fost făcută în cadrului unui interviu pentru infotag, informează UNIMEDIA.

Mai mult, Lupu spune că invitarea liberal-democraților la negocierile în privința formării unei noi coaliții majoritare a fost o greșeală.

„Noi am făcut o greșeală încă din startul negocierilor. Îmi asum în numele PDM greșeala de a fi lansat, eu personal, mai multe invitații către Valeriu Streleț și PLDM, prin care i-am chemat la negocieri”, a menționat acesta într-un interviu pentru infotag.md.

Totodată, Lupu a dat asigurări că democrații vor fi cei care vor scoate Republica Moldova din criza în care se află.

„Cum va arăta viitoarea alianță, veți vedea curând. Ceea ce pot să vă spun este că vom crea o alianță care să asigure atât stabilitatea politică necesară, dar și implementarea reformelor, a Acordului de asociere la Uniunea Europeană și declanșarea unui proces dinamic de luptă împotriva corupției”, a adăugat Lupu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?