Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Apel către Parlament: Nu mai putem tolera mimarea reformelor

29 sep. 2015,, 16:22   Societate
3152 3

Apel către Parlament: Nu mai putem tolera mimarea reformelor
Foto: ipn.md

Reprezentanții societății civile cer Parlamentului și Guvernului să nu mai mimeze reformele și să adopte neîntîrziat proiectele de legi anticorupție. Este vorba de Legea cu privire la procuratură și alte trei inițiative ce vizează reformarea sistemului național de integritate, informează NOI.md.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, a remarcat că, în lipsa voinței politice, Strategia de reformare a sectorului justiției rămîne un simplu document, fără efecte concrete. Expertul a precizat că activitatea Parlamentului lasă de dorit, în condițiile în care adoptarea proiectelor importante de legi este tărăgănată.

„Această strategie a fost aprobată de Parlament, dar stă pe loc. De ce nu este implementată în conformitate cu planul de acțiuni? De ce legea Procuraturii așa și stă în Parlament? Răspunsul e că nu există voință politică. Și atunci apare un nor de fum, care vine să acopere lipsa de activitate a Parlamentului. Asta este problema principală. Presiunea trebuie exercitată asupra Parlamentului și Guvernului”, a menționat Barbăroșie.

Potrivit specialiștilor, lupta cu corupția poate fi asigurată doar prin intermediul unei procuraturi independente și consolidate.

„Noi nu vrem acțiuni populiste, nu mai vrem o mimare a reformelor. Chemăm Parlamentul să adopte de urgență Lega cu privire la procuratură și să modifice cadrul conex. S-a lucrat foarte mult la această lege. Vrem o procuratură anticorupție consolidată, care să urmeze modelul DNA-ului din România”, a declarat Nadejda Hriptievschi, director de program la Centrul de Resurse Juridice.

Restanțe serioase au fost înregistrate și la capitolul reformării Comisiei Naționale de Integritate, care și-a demonstrat ineficiența, mai afirmă reprezentanții societății civile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?