X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Fostul ministrul al Sănătăţii susţine că este nevinovat

25 sep. 2015,, 14:49   Societate
2543 1

Fostul ministrul al Sănătăţii susţine că este nevinovat
Foto: canal3.md

Fostul ministrul al Sănătății Andrei Usatîi a compărut astăzi pe banca acuzaților în dosarul în care este învinuit că ar fi dispus ilegal ipotecarea parterului Spitalului Clinic Republican. Alături de Usatîi, în acest caz figurează şeful Direcţiei Juridice a ministerului Sănătăţii, un notar și un registrator de stat. Toți sunt învinuiţi de "provocarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice".

Urmărirea penală a început în ianuarie 2013, iar ancheta a durat atât de mult din cauza complexităţii dosarului, spun procurorii.

"Probe sunt destule care stabilesc şi dovedesc vinovăţia nemijlocită a fiecărui inculpat în prezenta cauză penală. Toate persoanele se prezintă în instanţa de judecată. Nu avem temeiuri pentru a înainta în instanţa de judecată careva demers privind înlocuirea sau aplicarea măsurii preventive sub formă de arest", a declarat procurorul de la Procuratura Anticurupţie, Ruslan Butnaru.

Fostul ministrul al Sănătăţii Andrei Usatîi susţine cu tărie că nu este vinovat.

"Dumenavostră intenţionaţi sau nu să plecaţi din ţară? Poate sunt zvonuri... - Eu de fapt am venit în ţară, nu am plecat din ţară. Ăsta e răspunsul. Am fost plecat în America de Nord şi am venit să contribui la nişte lucruri care sunt extraordinare pentru populaţia noastră şi asta este venirea mea. Desigur că nu sunt vinovat. Eu am venit în ţară, nu prec din ţară. Sunt patriot al Republciii Moldova", a menţionat Andrei Usatîi.

"Am invocat în această cerere şi vom pleda în instanţa de judecată despre inadmisibilitatea probelor. Nu s-a respectat procedura legală. Au fost intentate probele în instanţa de judecată care sunt inadmisibile, acestea fiind însoţite şi de acte de procedură care sunt afectate de nulitate", a spus avocatul lui Andrei Usatîi, Vasile Nicoară.

Următoarea şedinţă de judecată va avea loc în data de 5 octombrie. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă până la 10 ani de închisoare şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 15 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?