Toamna fierbinte a anului 2015. Momentul adevărului

Foto: moldovenii.md

Nicolae Chirtoacă, director al Institutului Independent de Studii Strategice

Unii consideră incorect că doar acei porcușori pot fi considerați cetățeni demni, care, înnebuniți de frică, stau prin vizuini și tremură. Nu, aceștia nu sînt cetățeni, ci doar niște porcușori inutili.

M. E. Saltîkov-Șcedrin

În ultimul timp, în mass media, în declaraţiile unor politicieni, în discuţiile cetăţenilor preocupaţi de actuala situaţie, se strecoară o îngrijorare vădită privind eventualele scenarii de dezvoltare a situaţiei în ţară.

Foarte frecvent răsună întrebarea despre posibilitatea organizării unui „maidan moldovenesc” şi despre termenele de protest ale cetăţenilor împotriva regimului oligarhic. O parte din populaţie percepe noţiunea de „maidan” aproape exclusiv prin prisma propagandei ruseşti, adică, ca un complot al forţelor occidentale din interiorul Ucrainei, îndreptat împotriva intereselor Moscovei în regiune. Desigur, acuzîndu-i pe „americoşi” de toate păcatele şi ignorînd eforturile fraţilor slavi de a depăşi o perioadă periculoasă a capitalismului sălbatic şi oligarhic, precum şi a intervenţiei militare din estul ţării.

Cei care percep situaţia din Ucraina prin prisma luptei împotriva forţelor antipopulare şi reacţionare înţeleg că evenimentele tragice de la Kiev, în rezultatul cărora una dintre grupările oligarhice din ţară a pierdut puterea, nu poartă un caracter atît de univoc. Deoarece au avut loc cel puţin trei faze ale Maidanului în centrul capitalei ucrainene, care au servit drept punct de pornire pentru evenimente mai ample şi mai tragice din ţara vecină. Totul a început cu un protest paşnic al unei părţi active a societăţii civile împotriva refuzului şefului statului de atunci de a semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care destul de repede a degenerat în proteste în masă împotriva regimului oligarhic corupt şi antipopular condus de Ianukovici. A treia fază a acestor evenimente dramatice nu a trecut fără implicarea din afară şi vărsări de sînge, în rezultatul cărora oligarhul Ianukovici a fost nevoit să fugă din ţară şi să caute azil în Rusia.

Deja atunci, experţii se întrebau retoric – oare nu va fi privatizat Maidanul de alţi oligarhi, care vor veni la putere pe valul protestelor, în virtutea ambiţiilor şi a intereselor meschine? Întrebarea rămîne, deocamdată, deschisă. Restabilirea integrităţii teritoriale a statului ucrainean şi rezistenţa împotriva intervenţiei militare rămîn principalele priorităţi ale conducerii de la Kiev, pe planul doi rămînînd problemele reformelor cardinale, ce ar putea permite excluderea posibilităţii de revenire la putere a unui regim oligarhic.

La noi însă acutizarea crizei în economie, furtul miliardului din rezervele Băncii Naţionale, căderea leului şi creşterea nestăvilită a preţurilor, inclusiv la mărfurile de primă necesitate şi la serviciile elementare, va genera inevitabil un val de proteste a oamenilor aduşi la disperare de sărăcie și minciuna cinică a oligarhilor aflați la putere. Această concluzie nu este rodul unor reflecții inerte privind dreptul suveran al popoarelor la răscoală, în condițiile în care conducătorii pun în pericol însăși supraviețuirea oamenilor, consfințit de dreptul internațional contemporan.

Chestiunea constă în faptul că societatea moldovenească se confruntă cu o criză de sistem și, fără să-și dea seama, într-o stare semiconștientă, încearcă să găsească o ieșire din situație. Ca de obicei, rătăcind prin întunericul ignoranței, prin metoda probelor și erorilor, călcînd de repetate ori pe aceeași greblă. Insensibilitatea față de ideile sănătoase și incapacitatea de a susține forțele sănătoase, care nu sînt atît de multe, creează senzația unui cerc vicios și de apatie socială, care doar agravează situația în societate.

Însă cînd are loc acest eșec de sistem nefericit, începe să funcționeze o regulă de fier – nu sînteți capabil să soluționați o problemă generată de sistem atîta timp cît nu veți schimba sistemul însuși. Or, precum menționa Einstein, pentru rezolvarea unei probleme de sistem este nevoie de mai multă energie decît oferă sistemul existent. Traducînd această regulă în limbajul compatibil cu realitatea noastră deloc simplă, sîntem în drept să facem următoarea concluzie: pentru a distruge un sistem oligarhic parazitar și antipopular din Moldova, care fură oamenii și ne distruge statul, trebuie să atragem energia maselor sau, dacă doriți, forța poporului, capabilă să scape țara de hoții de la putere și de toți cei care îi servesc.

În contextul situației economice și sociale, care se înrăutățește din vina oligarhilor, al creșterii spiritelor de protest în societate, criza de sistem creează, cu o inevitabilitate matematică, premise pentru apariția situației revoluționare. Cînd „cei de jos nu mai vor, iar vîrfurile nu mai pot… ”. Într-o asemenea situație, factorul-cheie ce determină evoluția evenimentelor în țară și acuitatea și intensitatea luptei politice devine acea forță socială revoluționară, care își asumă răspunderea pentru mersul evenimentelor.

Pînă nu demult încă mai exista o speranță că va apărea o așa-zisă terță forță politică capabilă să se opună de la egal la egal partidelor oligarhice și să aducă țara pe făgașul unei dezvoltări normale, democratice. Însă alegerile parlamentare și cele locale au spulberat definitiv speranța într-un final civilizat al confruntării dintre partea activă a societății și oligarhie. Manipularea cinică a electoratului, intimidarea și coruperea oamenilor, utilizarea obraznică a resurselor administrative și financiare, manipularea și falsificarea deschisă a rezultatelor au redus la zero toate eforturile îndreptate spre soluționarea crizei de sistem, conform normelor și principiilor democratice. În urma acestor „plebiscite”, din democrația „electorală” moldovenească s-a ales doar praful.

Lipsa unei rezistențe politice organizate și eficiente împotriva oligarhilor și a slujitorilor lor creează premise pentru revărsarea liberă a mîniei poporului sau, mai simplu vorbind, pentru o răscoală. În aceste condiții, drept colac de salvare ar putea servi rezistența organizată a societății civile, a părții ei active și responsabile politic, care nu s-a compromis prin colaboraționismul cu grupările mafiote de la putere.

Moldova nu este primul, dar nici ultimul stat, care, în urma reformelor prost gîndite și prost implementate, a ajuns, dintr-odată, ostaticul celei mai periculoase faze a tranziției, al cărei scop trebuia să fie „democrația funcțională a unei economii de piață competitive”. Anume așa numesc mentorii noștri occidentali rezultatul reformelor radicale, care nu pot nicidecum să înceapă în această țară săracă.

În realitate, în urmă cu circa zece ani, pe timpul conducerii așa-zisului partid comunist, în Moldova a apărut și s-a consolidat rapid o varietate a capitalismului sălbatic, cunoscut drept oligarhic și de „cumetrism”. Acest lucru a fost facilitat de anumite circumstanțe, cele mai semnificative fiind stilul autoritar de conducere a președintelui Voronin, tentația mare de îmbogățire din contul controlului deținut asupra statului și sustragerea banilor de la populație de către anturajul de partid și birocrația coruptă, care către cel de-al doilea mandat prezidențial deja s-a acomodat destul de bine cu caracterul șefului său.

„Băieții glamuroși”, care au preluat puterea de la „președintele roșu” în rezultatul unei „revoluții colorate” bizare din aprilie 2009, în scurt timp au pus pe conveier diferite scheme de îmbogățire personală. Iar pentru asigurarea securității acestui business mafiot, și-au subjugat toate ramurile puterii.

Însă acest regim hoțesc în esență deja se manifestă destul de evident sindromul de suicid. El se manifestă printr-o lăcomie și sete de îmbogățire patologice, împreună cu ideile primitive despre populația acestei țări ca fiind o adunătură de sclavi, care pot fi prostiți la infinit. Toate acestea, utilizînd niște procedee rudimentare de manipulare a conștiinței publice – propaganda ieftină și minciuna sfruntată în presa controlată, promisiuni populiste și simpliste, concerte ale vedetelor estradei ruse sau competiții de arte marțiale.

În esență, nimic nou sub soare, poporul vrea pîine, vin și circ. Doar că, în curînd, vor apărea probleme cu pîinea, iar vinul ar putea fi bun doar pentru a le da „curaj” fermierilor, puși la pămînt de secetă. De care acest guvern incapabil continuă să-și bată jos, împărțind generos promisiuni, avînd o vistierie pustie și relații stricate cu sponsorii occidentali.

Temîndu-se de mînia poporului, în ajunul mitingului în masă, la care Platforma „DA” îi cheamă pe cetățenii activi, șmecherii nu au găsit nimic mai bun decît să organizeze un nou show cu participarea diferitor „stele” și „steluțe” autohtone și străine, la care vor veni „fani” glamuroși și suflete rătăcite.

Vor fi sau nu suficiente aceste măsuri pentru a salva puterea va arăta ziua de duminică, 6 septembrie.