X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

În cadrul acțiunii de protest a fost demolat gardul și plantați brăduți (VIDEO)

2 sep. 2015,, 19:05   Capitala
5008 4
Foto: noi.md
Astăzi, 2 septembrie, „Codreanca” a ieșit la o acțiune de protest împotriva șantierului din str.Creangă, lîngă Universitatea Pedagogică (în trecut acolo era un scuar, pomii căruia au fost tăiați în noaptea spre 26 iunie), deoarece el practic a blocat intrarea în Clubul de dansuri sportive. Copiii au organizat un flashmob dansant impresionant, comunică NOI.md.

S-au pronunțat părinții indignați, copiii – campioni ai Europei și lumii, un deputat în Parlament, un reprezentant al studenților Universității Pedagogice, care de asemenea au fost privați de scuar. Spiritele s-au tensionat întratît, încît bărbații (se spune că printre ei erau și deputați) au pornit cu topoarele să doboare gardul metalic al șantierului. În clipe numărate el a fost distrus. Mulțimea jubilantă de copii și adulți s-a îndreptat spre groapa de fundație a viitorului bloc locativ cu 15 etaje. Unde, de fapt, a avut loc încă un miting.

Președintele Federației dansului sportiv din Moldova și al Clubului „Codreanca” Petru Gozun a comunicat pentru NOI.md că ei s-au adresat Cancelariei de Stat a Guvernului, primăriei și Consiliului municipal. ”Noi așteptăm răspuns de la primărie, ca să acționăm în judecată. Sperăm că la ședința de mîine a Consiliului municipal consilierii vor stopa această construcție. Ne-am adresat poliției, dar acolo ni s-a spus că totul este legal. Nu trebuie să fii specialist, ca să înțelegi că nu este așa cum spun. Autorizația pentru proiectare a fost semnată la 6 iunie, iar la 9 iunie viceprimarul Grozavu a semnat autorizația pentru construcție, la 12 iunie a urmat decizia Consiliului municipal privind construcția”.

Tinerii dansatori au reușit la 27 august să stopeze lucrările de construcție, cînd o campioană a Europei în vîrstă de 17 ani a urcat pe un tractor. Constructorii au convocat pentru vreo zece copii și cîțiva adulți o unitate specială a poliției. Aceștia au sosit, după cum au spus singuri, pentru a proteja proprietatea privată. Dar cine va proteja faimosul club? Cine va proteja scuarul distrus și orașul nostru, mutilat de șantierele haotice și deseori ilegale?

În cadrul acțiunii de protest participanții au plantat brăduți alături de obiectul ilegal în curs de construcție. Aceasta este simbolul faptului că trebuie restabiliți pomii defrișați și înapoiat oamenilor scuarul, unde se pot odihni fără taxă (intrarea în dendrariul din vecinătate este cu plată).


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?