X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Liberalii i-au acuzat pe democraţi de „acţiuni banditeşti” în campania electorală

25 iun. 2015,, 10:30   Politică
3833 1
Foto: trm.md
Partidul Liberal (PL) îi acuză pe reprezentanţii Partidului Democrat de provocări, zădărnicirea întîlnirilor candidaţilor PL cu alegătorii şi aplicarea metodelor banditeşti, relatează Infotag.

Deputatul liberal Valeriu Munteanu a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în pofida încheierii campaniei electorale, în unele localităţi situaţia este tensionată la maximum – candidaţii sînt intimidaţi, ameninţaţi cu răfuială fizică.

"Reprezentanţii unor partide au ajuns să depăşească nu doar limitele bunului simţ, dar şi limitele Codului penal. Sînt acţiuni planificate împotriva candidaţilor noştri, care în niciun mod nu sînt stopate de organele de drept. Un asemenea exemplu s-a întîmplat în comuna Băcioi din municipiul Chişinău, unde un grup de susţinători ai adversarului candidatului PL la funcţia de primar a aplicat forţa fizică şi intenţiona să zădărnicească întîlnirea cu alegătorii", a spus el.

Liberalul a spus că organizatori ai incidentului sînt membri ai Partidului Democrat şi deputatul Constantin Ţuţu.

"Dacă Ţuţu îşi neagă prezenţa la locul incidentului, acest fapt poate fi uşor clarificat. Este necesar de deschis un dosar penal şi de verificat unde în timpul conflictului, cînd susţinătorii erau atacaţi cu pietre, se afla telefonul domnului Ţuţu", a spus Munteanu, făcînd trimitere la cuvintele candidatului liberal la funcţia de primar al comunei Băcioi, Vitalie Şalari, care afirmă că democratul dădea indicaţii protestatarilor.

Deputatul PL, Ion Apostol, afirmă că acesta nu este unicul caz în care liberalii sînt ţinta atacurilor şi asemenea situaţie persistă în multe raioane.

"Sîntem informaţi despre atacuri în unele localităţi din raioanele Ungheni, Leova, precum şi în suburbia Chişinăului, comuna Stăuceni. Unii candidaţi liberali nu rezistă şi se retrag din cursă", a spus el.

În seara zilei de 23 iunie, în timpul întîlnirii candidaţilor la funcţia de primar de Băcioi cu alegătorii susţinătorii acestora s-au încăierat. Candidatul PL, Vitalie Şalari, îi acuză pe reprezentanţii PDM de organizarea încăierărilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?