X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Carpov: Coaliția de guvernare se teme de ședințele plenare

2 iun. 2015,, 13:12   Politică
2827 4

Carpov: Coaliția de guvernare se teme de ședințele plenare
Foto: tribuna.md

Decizia conducerii Parlamentului de a nu organiza ședințe plenare timp de două săptămîni, pînă la alegerile locale din 14 iunie, este neîntemeiată. De această părere este deputatul neafiliat Eugen Carpov, care a precizat astăzi, în cadrul unui briefing, că această hotărîre contravine Regulamentului Parlamentului, informează NOI.md.

„Regulamentul Parlamentului prevede că există anumite zile pentru deputați, prevăzute pentru lucrul în teritoriu cu alegătorii, și există două zile dedicate ședințelor în plen. De fapt, activitatea de bază a Parlamentului este să producă legi, să elaboreze acte normative. Nici argumentul că sîntem într-o pauză electorală nu poate fi credibil din motivul că asemenea pauze au existat în repetate rînduri”, a menționat Carpov.

Potrivit parlamentarului, adevăratul motivul al amînării ședințelor în plen ține de faptul că în Parlament nu există o majoritate funcțională, capabilă să promoveze proiecte importante de legi.

„Adevărul este altul: coaliției de guvernare îi este frică de ședințele plenare. De ce? Pentru că există o coaliție minoritară nefuncțională artificială. Astăzi sîntem martorii acestui lucru, vedem rezultatele. Avem o coaliție care nu poate adopta legi, care nu a adoptat niciun act normativ important legat de angajamentele noastre față de UE”, a spus Carpov. Acesta se arată convins că pauzele în activitatea Parlamentului vor deveni un obicei.

De la începutul acestui an, deputații s-au întrunit în 17 ședințe plenare, dintre care două în luna ianuarie, patru în februarie, trei în martie, patru în aprilie și patru în mai.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?