X 
Eurovision stiri: 521
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1428
Preşedintele stiri: 4012

Ștanski: Moldova introduce noi reguli pentru întreprinderile transnistrene

9 mai. 2015,, 10:00   Politică
4878 9
Foto: mfa-pmr.org
În cadrul întrevederii de ieri dintre reprezentanții politici ai Transnistriei și Republicii Moldova, Nina Ștanski și Victor Osipov, a fost discutată situația privind refuzul de a prelungi licența Fabricii de vinuri și divinuri „Kvint”, informează NOI.md.

Nina Ștanski a menționat în cadrul unui briefing de presă, după încheierea discuțiilor, că în afară de faptul că fabricii nu i-a fost prelungită licența, au fost înaintate un șir de cerințe noi pe care întreprinderea nu este în stare să le îndeplinească. Mai mult, potrivit lui Ștanski, în cadrul discuțiilor a aflat că situația creată este determinată de unele „abordări noi în privința întreprinderilor transnistrene” care ar putea afecta nu doar fabrica „Kvint”, ci și alți agenți economici din regiunea transnistreană.

„Se creează impresia că Moldova încearcă iresponsabil și neîndemnatic să rezolve o problemă foarte serioasă. Nu înțelegem, cine ar avea de cîștigat de pe urma acestor măsuri, pentru că vor avea de pierdut toți. Consecințele unor asemenea acțiuni iresponsabile ar putea fi grave pentru ambele părți. Nu înțelegem situația, avînd în vedere că în anul 2005 Moldova singură a inițiat regim special de înregistrare pentru toate întreprinderile transnistrene, pe care acestea au fost nevoite să-l accepte în anul 2006. Acum, pas cu pas, Moldova distruge acest mecanism, întroducînd noi și noi reguli care sînt inacceptabile pentru întreprinderile transnistrene. Mai mult, acestea nici nu pot fi realizate din punct de vedere tehnic”, a subliniat reprezentantul Tiraspolului.

În opinia lui Ștanski, situația creată de fapt este un „război economic” și în asemenea condiții este greu de vorbit despre avansarea în direcția soluționării altor probleme sensibile.

„Noi trebuie să facem tot posibilul pentru a nu admite distrugerea regimului de comerț pentru întreprinderile transnistrene, care și așa este unul discriminatoriu. Pentru noi este important principiul «nu dăuna». Anume cu acest principiu am început să reanimăm relațiile noastre, imediat după ce în Moldova a fost formată noua echipă politică. Ni s-a creat impresia că aici nu toți împărtășesc acest principiu”, a menționat Nina Ștanski.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?