X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Finlanda: Partidul de Centru, cîștigător al alegerilor, nu exclude un parteneriat cu euroscepticii

20 apr. 2015,, 20:00   Externe
9638 2

Foto: agerpres.ro

Liderul Partidului de Centru finlandez, Juha Sipila, a cărui formațiune a câștigat alegerile parlamentare din Finlanda, a anunțat luni că are mai multe opțiuni pentru formarea coaliției de guvernare, printre care și un posibil parteneriat cu Adevărații Finlandezi (eurosceptic), relatează Reuters. ''Adevărații Finlandezi pot face parte din guvern. Personal am încredere în (liderul partidului Adevărații Finlandezi, Timo) Soini; aceasta este o opțiune reală'', a spus Sipila.

El a precizat că va discuta în următoarele zile cu liderii tuturor celorlalte partide, iar săptămâna viitoare vor debuta discuțiile concrete pentru formarea coaliției guvernamentale. Partidul de Centru a câștigat alegerile parlamentare din Finlanda, fiind urmat de o altă formațiune de opoziție, Adevărații Finlandezi (dreapta eurosceptică), potrivit rezultatelor definitive difuzate în noaptea de duminică spre luni.

Votul finlandezilor, ce sancționează partidele de la guvernare după ani de criză economică, îi va aduce postul de premier deputatului Juha Sipila, un om de afaceri de succes în vârstă de 53 de ani. La încheierea numărării voturilor, Partidul de Centru a obținut 49 de locuri, Adevărații Finlandezi 38 de locuri, în timp ce conservatorii au câștigat 37 de locuri și social-democrații 34.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?