X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Țîrdea: Predecesorii lui Chirtoacă ne-ar putea părea niște mici ștrengari

8 apr. 2015,, 08:45   Politică
7271 12
Foto: tribuna.md
Deputatul din partea PSRM, politologul Bogdan Țîrdea a comentat pentru NOI.md declarația primarului general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, care s-a arătat convins că va cîștiga viitoarele alegeri pentru funcția de primar al capitalei, lansată luni, 6 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.

El consideră că în locul gestionării orașului, actualul primar și-a axat activitatea pe promovarea politicii unioniste proromâne.

Bogdan Țîrdea menționează că, potrivit rezultatelor sondajelor sociale, ratingul încrederii populației în Dorin Chirtoacă a fost stabilit fără a lua în considerare alți candidați la postul de primar general. „Astăzi Dorin Chirtoacă se confruntă cu probleme serioase la capitolul încrederii electoratului. Acest lucru este legat de faptul că în calitate de gestionar el a picat. Cu toții cunoaștem problemele ce țin de construcțiile neautorizate, transport (rutele sînt permanent schimbate), piețe. Una dintre cele mai evidente eșuări ale actualului primar general este construcția mansardelor.

Bugetul Chișinăului așa și nu s-a majorat, Dorin Chirtoacă nu va lăsa în urma sa niciun proiect serios, a menționat Bogdan Țîrdea, specificînd că tot ce a realizat primarul general în acești ani a fost făcut în baza unor credite enorme și cu încălcări serioase. În afară de aceasta, Țîrdea a comunicat că, potrivit unui șir de surse, în timpul celui de-al doilea mandat Chirtoacă s-a încadrat personal în diverse scheme dubioase, în care sînt nemijlocit interesele Partidului Liberal.

„Pînă acum mulți cetățeni sînt convinși că Dorin Chirtoacă este „sărac, lipit pămîntului”, că este unul dintre cei mai onești primari. Nu este nici pe departe așa! Toți predecesorii lui ar putea părea niște mici ștrengari pe lîngă Dorin Chirtoacă”, a spus Țîrdea.

Referindu-se la faptul de ce pe parcursul celor opt ani de exercitare a funcției Dorin Chirtoacă nu a reușit să se manifeste în calitate de gospodar ferm, capabil să realizeze eficient proiectele de dezvoltare a orașului, Bogdan Țîrdea a opinat că acest lucru este cauzat de lipsa de deprinderi manageriale, de echipa și politica slabă.

„Dorin Chirtoacă este specialist în drepturile omului. El este un adept al ONG-lor, dar nicidecum manager. El știe să vorbească frumos, să susțină un discurs, să protesteze. Dar în calitate de manager, gestionar și tehnocrat, el cedează în fața majorității candidaților posibili. Totodată, el are o echipă foarte slabă. Și foarte coruptă.

Și, în sfîrșit, Dorin Chirtoacă are conexiune cu Partidul Liberal, Mihai Ghimpu și grupurile oligarhice, care roiesc în jurul lui. Mai mult ca atît, scopul lui Chirtoacă nu este gestionarea orașului și soluționarea problemelor de gospodărire. Scopul lui este promovarea politicii unioniste proromâne, ceea ce el a și făcut în acest răstimp”, menționează Bogdan Țîrdea.

Făcînd o apreciere a activității de opt ani a lui Dorin Chirtoacă în postul de primar general al municipiului Chișinău, Bogdan Țîrdea a declarat că o consideră nesatisfăcătoare. „Eu, ca și majoritatea chișinăuienilor, sînt convins că există necesitatea ca Dorin Chirtoacă să plece din acest post”, a conchis Țîrdea.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?