X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

Transnistria de zi cu zi pe paginile unui ziar britanic

28 ian. 2015,, 12:15   Societate
11715 6
Foto: allmoldova.com
Cunoscuta publicație britanică „The Guardian” a publicat imaginile fotografului transnistrean Anton Poleakov, care prezintă viața de zi cu zi a nerecunoscutei republici.



După destrămarea Uniunii Sovietice, o mică bucată de pămînt, care în prezent este cunoscută ca Transnistria, s-a „desprins” de Moldova și și-a anunțat independența. În regiune majoritatea populației vorbește în limba rusă și are sentimente proruse.



În anul 1990, Transnistria și-a proclamat independența, care însă nu a fost recunoscută de alte țări. În pofida acestui fapt, Transnistria are toate atributele specifice unui stat: putere legislatică și executivă, armată, constituție, drapel, stemă și imn. Cetățenii nerecunoscutei republici folosesc valuta și pașapoartele locale, care sînt nevalabile în afara Transnistriei. În imagine: unul din cartierele centrale din Tiraspol.



Viața în statul „înghețat” își spune cuvîntul: numărul populației scade. Astfel, dacă la momentul proclamării independenței în regiune locuiau 750-500 de mii de persoane, în prezent, potrivit datelor neoficiale aici au rămas circa 300 de mii de oameni.



Economia Transnistriei de asemenea se află în cădere liberă. Termenul acordului de comerț liber a Transnistriei cu UE în afara Moldovei expiră și viitorul rămîne neclar. Potrivit ultimilor date, Rusia a refuzat să-i ofere regiunii asistența financiară în mărime de 100 de milioane de dolari, pe care Transnistria a solicitat-o pentru achitarea pensiilor și salariilor bugetarilor.



În timp ce mulți fotografi care filmează în Transnistria se axează pe rămășițele trecutului sovietic, Poleakov a ales să fotografieze generația care a crescut în statul „independent”. În imagine: elevii se pregătesc pentru balul de absolvire în școala nr. 2 din Grigoriopol.



Copii se joacă în curtea școlii nr. 2 din Grigoriopol.



Cultura tineretului se dezvoltă în mare parte în orașele mari: Tiraspol, Bender și Rîbnița. Ea se află în strînsă legătură cu activitățile sportive, care se desfășoară pe terenurile sportive rămase din perioada Uniunii Sovietice.



Un participant al Campionatului Deschis de Bodybuilding de la Tiraspol



Fotograful transnistrean atrage atenție și asupra „patrimoniului” trecutului.



În Transnistria mai există un „kolhoz” care se numește „Puti Lenina”



Perioada sovietică a fost timpul în care satele prosperau: șomajul practic nu exista, iar autoritățile acordau atenție dezvoltării culturii și organizării distracțiilor în localitățile rurale.



În prezent, populația rurală scade, iar în sate domină o stare apăsătoare.



Satul Cioubruciu din sudul Transnistriei în timpurile sovietice era o localitate mare și dezvoltată, iar acum satul „a adormit”.



Lipsa distracțiilor este o mare problemă în localitățile rurale. Barurile sînt practic unicul loc unde tineretul își petrec serile.



Copii la sate de la vîrstă fragedă participă activ în toate treburile gospodăriei de rînd cu cei maturi. În imagine: Maxim (12 ani) locuiește cu tatăl său. Vara băiatul vine la bunei și le ajută în găspodărie.



În fiecare an, la 23 februarie în Transnistria este marcată Ziua Armatei Sovietice. O parte obligatorie a sărbătorii sînt prezentările militare.



Multe instituții medicale și servicii sociale nu s-au schimbat din perioada sovietică, însă anul trecut în Transnistria a fost realizat un program de construcție a spitaleleor, școlilor și grădinișelor de copii. Programul a fost implementat cu suportul financiar al Rusiei și Europei.



Plaja centrală din Tiraspol.



Călătoriile cu vaporașul pe Nistru este pentru tiraspoleni un mod popular de odihnă pe timp de vară.



În imagine: cunoscutul fotbalist sovietic Alexandr Verevkin în troleibuzul nr. 19, în Tiraspol. Troleibuzul nu întîmplător are numărul 19: pe 19 iunie a început conflictul armat între Moldova și Transnistria.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?