Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

SUA afirmă că dispun de "mai multe instrumente'' pentru a spori presiunea asupra Rusiei

27 ian. 2015,, 00:30   Externe
4836 0

Foto: agerpres.ro

Secretarul american al Trezoreriei, Jack Lew, a afirmat luni, la Bruxelles, că Statele Unite ale Americii (SUA) dispun de ''mai multe instrumente'' pentru a spori presiunea asupra Rusiei în legătură cu Ucraina, dacă va fi nevoie, relatează agenția Reuters.''Cred că am văzut că sancțiunile (împotriva Rusiei) funcționează pentru a crea un real stres în economie. Avem mai multe instrumente. N-o să le enumăr astăzi. Dar dispunem de mai multe instrumente'', a declarat Lew într-o conferință de presă la Bruxelles cu vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

El a precizat că obiectivul SUA este de a obține o soluție diplomatică la criza ucraineană, dar a adăugat că "trebuie să fim pregătiți să facem mai mult dacă Rusia nu adoptă această cale". SUA și aliații lor au adoptat "cele mai sofisticate sancțiuni concepute vreodată" împotriva Rusiei, a spus Lew, subliniind că acestea "au un impact maxim asupra Rusiei" și un impact mult mai mic asupra altor părți ale lumii.

Vicepreședintele CE Valdis Dombrovskis a spus că este foarte important ca UE să-și coordoneze acțiunile cu SUA și cu alți parteneri, pentru a arăta Rusiei că agresiunea asupra vecinilor săi este inacceptabilă. Miniștrii de externe din UE vor avea joi, la Bruxelles, o reuniune extraordinară pentru a discuta despre situația din Ucraina. Președintele american Barack Obama a acuzat duminică Rusia că se află în spatele recentei încălcări a armistițiului în estul Ucrainei și a declarat că SUA vor lua în considerare toate opțiunile suplimentare, mai puțin acțiunea militară, pentru a spori presiunea asupra Moscovei.

"Suntem extrem de preocupați de ultima încălcare a armistițiului și de agresiunea comisă de separatiști cu sprijinul rus, cu echipamente rusești, cu finanțare rusă, cu pregătire din partea Rusiei și cu trupe rusești", a declarat președintele american într-o conferință de presă la New Delhi, în cadrul unei vizite în India.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?