Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

Agropensiunile din țară ar putea obține certificate internaţionale de garanție a calității

10 ian. 2015,, 12:00   Business
7189 0

Foto: vipmagazin.md

Agropensiunile din țara noastră ar putea obține, în premieră, certificate CerTour care garanțează calitate. Documentul reprezintă un model internațional de certificare a calității în agroturism şi le permite deţinătorilor să-şi promoveze ofertele în străinătate şi să crească nivelul de calitate al serviciilor.

Potrivit reprezentanților Agenției pentru Dezvoltarea Turismului, care coordonează proiectul, agropensiunile din Moldova vor fi promovate în țările din bazinul Mării Negre.

''Pe web-ul CerTur.com puteți să descoperiți toate pesniunile care sînt certificate în exterior și puteți să vă programați sau veți putea să vă programați vizitele la pensiunile din Moldova. Organizatorii acestui sistem de clasificare vor avea grijă ca periodic să vină cu campanii de promovare", a declarat președintele Asociației de sezvoltare a turismului, Viorel Miron.

'Pentru obținerea certificatului, proprietarii agropensiunilor trebuie să îndeplinească cîteva cerințe. Promovarea obiectelor specifice moldovenilor, pregătirea bucatelor tradiționale din produse ecologic pure și prezentarea materialelor informative despre destinațiile turistice din preajmă.

Mai mulți proprietari de agropensiuni spun că sînt gata să facă față cerințelor de calitate și salută ideea proiectului. Între aceştia şi cel al agropensiunii din satul Trebujeni, raionul Orhei, care a fost deschisă acum 14 ani.

''Aici avem roşii, castraveţi din grădină, brînza este de capră. Plăcintele care sînt specifice agropensiunii noastre. Numaidecît la prînzul țărănesc este vinul de casă, roșu și alb și este foarte solicitată țuica. Așteptăm să fim încă mai vestiți pe piața turismului și să avem cît mai mulți turiști", a menţionat Ala Benzing, proprietară a unei pensiuni din ţară.

''Am detalii multe, naționale moldovenești. Mă strădui să hrănesc oamenii numai cu mîncare națională. Am oameni de la care cumpăr păsări, lapte, brînză, produse naturale. O să cîștig mai mulți oaspeți. O să afle mai mult lumea despre noi", a precizat Liuba Răilean, proprietară a unei pensiuni din Moldova.

Reprezentanţii agropensiunilor din Moldova pot depune dosarele de participare pînă în data de 30 ianuarie. Proiectul este finanțat din fonduri europene, iar în cadrul concursului vor fi aleşi cinci beneficiari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?