Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Ucraina a recunoscut că se foloseşte de mercenari străini

5 dec. 2014,, 20:00   Externe
2662 1
Foto: mediametrics.ru
Kievul a recunoscut prezenţa mercenarilor străini în rândul militarilor ucraineni. Potrivit Statului Major al Armatei Ucrainei, peste 1.000 de străini luptă împotriva forţelor de autoapărare din Donbass. Preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko, a promis că le va acorda tuturor cetăţenie ucraineană.

E uşor să obţii paşaport ucrainean: ajungi în estul Ucrainei, iei în mână o puşcă şi o îndrepţi împotriva Donbassului şi nu contează de unde eşti. Preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko, luând cuvântul în cadrul unei reuniuni a noii Rade Supreme, a promis că va acorda cetăţenie ucraineană tuturor străinilor care luptă de partea militarilor ucraineni. Purtătorul de cuvânt al Statului Major al Armatei Ucrainei, general-maior Aleksandr Rozmaznin, a anunţat prezenţa a peste 1.000 de mercenari străini. Pentru prima oară, autorităţile de la Kiev au recunoscut ceea ce au negat timp îndelungat, menţionează directorul adjunct al Institutului Statelor CSI, Igor Şişkin.

„Faptele evidente nu pot fi ascunse mult timp, mai ales că publicaţiile proguvernamentale de genul Adevărul ucrainean au publicat interviuri cu şefii unităţilor punitive, care au relatat cu mândrie despre străinii care luptau în batalionul lor”. Săptămâna aceasta, la Kiev a fost format un nou guvern. Conform unei propuneri a preşedintelui Poroşenko, portofoliile ministeriale pot fi acordate unor cetăţeni străini. O cetăţeană americană a devenit ministru de Finanţe, un lituanian, ministru al Economiei şi un georgian, ministru al Sănătăţii. Prin urmare, nu există motive de îndoială legate de naturalizarea mercenarilor străini, menţionează politologul Serghei Miheev.

„Acest lucru poate fi corelat cu legea cu privire la faptul că un cetăţean străin poate ocupa un post de ministru. Asta înseamnă că Ucraina este dispusă să fie controlată din afară, iar forţele armate să fie formate din mercenari din întreaga lume, legalizându-i prin acordarea de paşapoarte. Eu nu cred că în rândurile mercenarilor sunt mulţi care luptă cu adevărat în numele Ucrainei. În realitate, în Ucraina merg oameni care vor să câştige bani sau, pur şi simplu, aventurieri”.

De altfel, este puţin probabil că oferta generoasă a lui Poroşenko se va bucura de multă popularitate în rândul mercenarilor străini. Mulţi dintre ei fac parte din armate americane private, care se mută dintr-un loc într-altul în funcţie de dorinţa clientului şi nu sunt interesaţi de altă cetăţenie.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?