Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Ce țări au fost invitate la conferința de pace pentru Ucraina

2 mai. 11:49   Externe
2401 1

Ministerul elvețian de Externe a declarat că peste 160 de delegații, inclusiv din țările G7, G20 și BRICS, au fost invitate la viitoarea conferință de pace pentru Ucraina.

Ministerul a precizat într-un comunicat că la eveniment vor participa reprezentanți din „aproximativ 120 de țări”, precum și o serie de organizații internaționale, inclusiv ONU, OSCE și Consiliul European, potrivit gazeta.ru.

De asemenea, Vaticanul și Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului au primit o invitație la summitul privind Ucraina.

Înainte de aceasta, ambasadorul rus în Elveția, Serghei Garmonin, a declarat că summitul de pace privind Ucraina, programat pentru 15-16 iunie în Elveția, riscă să se transforme într-o campanie de PR zgomotoasă, dar fără semnificație, deoarece Rusia nu va lua parte la negocieri. În opinia lui Garmonin, orice documente semnate în urma oricăror evenimente fără participarea Rusiei vor fi considerate incomplete și lipsite de orice perspectivă, „neprezentînd o valoare adăugată pentru începerea unor negocieri de pace reale”.

12
0
2
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?