X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

Șevciuk: Transnistria va cere amînarea consultărilor în formatul „5+2” din septembrie

3 sep. 2014,, 10:14   Societate
3362 3
Foto: imperialhouse.ru
Delegaţia transnistreană se va adresa, probabil, cu rugămintea de a amîna şedinţa în formatul "5+2" de la Viena, programată pentru 11-12 septembrie, deoarece "parteneri de la Chişinău au luat o serie de măsuri de neînţeles împotriva reprezentanţilor Transnistriei. O declarație în acest sens a făcut marţi preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, răspunzînd la întrebările jurnaliştilor locali.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la site-ul liderului de la Tiraspol, el a explicat că "există chestiuni legate de faptul că Republica Moldova a iniţiat o serie de dosare penale împotriva membrilor autorităţile guvernamentale transnistrene, prim-ministru, un număr de conducători de oraşe şi regiuni".

"Noi credem că acest lucru este, cel puţin, un pas neprietenos cu scopul de a perturba atmosfera procesului de negocieri", a spus Şevciuk.

El şi-a exprimat surprinderea şi în privinţa acţiunilor Republicii Moldova, care "formează platforma pentru un război telefonic".

"În Republica Moldova a fost implementată o licenţă care creează de fapt condiţiile pentru activitatea mai multor operatori pe aceleaşi frecvenţe. Acest lucru poate duce la un război telefonic, pe care noi nu ni-l dorim. Am mai trecut prin asta. În cazul în care acest lucru este un fel de incertitudine tehnică, ea trebuie clarificată şi semnat un acord corespunzător care nu ar crea premise pentru un război telefonic", a declarat liderul de la Tiraspol.

El şi-a exprimat regretul faţă de tergiversarea punerii în aplicare a acordului ce vizează demontarea funicularului de la Rîbniţa, care este într-o stare tehnică deplorabilă, ameninţînd viaţa orăşenilor.

Potrivit lui Şevciuk, Transnistria, spre deosebire de Republica Moldova, a dat dovadă în cadrul negocierilor "de activism, a propus de patru ori mai multe iniţiative reale".

"Aceasta este o demonstraţie vie a dorinţei de a negocia. De aceea, credem că este necesar să se treacă la un mod diferit de consultare, să se ofere răspunsuri clare la întrebări şi apoi să înţelegem cum lucrează şi dacă lucrează grupurile de experţi, care sînt principalele componente ale formatului de negocieri "5+2", pregătesc pentru acesta proiecte ale posibilelor acorduri. Sper că împreună cu partenerii din Republica Moldova şi cu sprijinul partenerilor internaţionali, vom fi în măsură să stabilim un parteneriat constructiv, să dinamizăm procesul de negociere şi să deblocăm problemele informaţionale şi economice pentru a permite oamenilor să se deplaseze liber peste hotarele Transnistriei şi Republicii Moldova, să poată comercializa, să se viziteze reciproc", a spus Şevciuk.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?