Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Agenţia „Moldsilva” neagă acuzaţiile de corupţie

21 aug. 2014,, 15:19   Societate
3334 0
Foto: tribuna.md
Agenţia „Moldsilva” a negat afirmaţiile mişcării „Antimafie” cu privire la existenţa în agenţie a unui sistem corupt de colectare forţată de bani.

Potrivit agenţiei "Infotag", instituţia a numit informaţiile răspîndite de liderul mişcării, Sergiu Mocanu, „părtinitoare şi nefondate”.

Conducerea „Moldsilva” constată că la conferinţa de presă Mocanu a acuzat trei foşti angajaţi ai agenţiei, care „au fost eliberaţi din funcţie anume pentru fraudele pe care ei le atribuie”.

„În privinţa acestor persoane Procuratura Edineţ a deschis dosare penale. Informaţia despre plata lunara achitată conducerii Agenţiei nu este justificată. La intrarea în funcţie a noii conduceri în frunte cu directorul general, Ştefan Chitoroagă, n-a fost semnalat sau documentat nici un caz dintre cele «descoperite» de către aceşti «adepţi ai luptei cu corupţia». Dimpotrivă, conducerea Agenţiei a eliberat din funcţie conducători şi specialişti anume pentru că au admis anterior asemenea încălcări”, se menționează în comunicatul Serviciului de presă al agenţiei.

„Moldsilva” şi-a exprimat nedumerirea faţă de acţiunile domnului Mocanu, care, fără a avea vre-un argument cît de cît întemeiat, „şi-a asumat rolul de avocat al unor persoane cu o biografie dubioasă”.

„Probabil că în această «activitate de binefacere» este ghidat de alte scopuri, cele legate de acumularea de voturi în preajma alegerilor parlamentare”, consideră conducerea „Moldsilva”, care nu exclude că îl va ataca pe Mocanu în judecată pentru calomnie.

Mocanu a declarat miercuri, la o conferinţă de presă, că "fiecare pădurar din Republica Moldova trebuie să-i plătească conducerii, lunar, cîte cel puţin 10 lei pentru fiecare hectar de pădure, astfel unii au „cadouri” de pînă la 6 mii de lei, iar mii şi mii de lei nu ajung în buget, deoarece în gospodăriile silvicole se distruge în mod barbar fauna şi specii valoroase de arbori”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?