X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Ședința CUC, compromisă din cauza unor neînțelegeri

25 iul. 2014,, 16:00   Societate
3461 6
Foto: evz.md
Ședința Comisiei Unificate de Control (CUC), care urma să aibă loc ieri, a fost compromisă din cauza unor disensiuni privind agenda de lucru, relatează NOI.md cu referire la Serviciul de presă al Biroului pentru Integrare. Chestiunile propuse de partea moldovenească așa și nu au fost aprobate.

Astfel, delegaţia moldovenească a propus includerea în ordinea de zi a două subiecte principiale, şi anume: „Cu privire la extinderea neautorizată a infrastructurii posturilor structurilor de forţă transnistrene la intrare în or. Bender" şi „Cu privire la nerespectarea de către structurile de forţă transnistrene a prevederilor Acordului din 1992 ce ţin de asigurarea liberei circulaţii a cetăţenilor prin Zona de securitate”.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor delegaţia de la Tiraspol a blocat în mod repetat şi fără a prezenta vreun argument plauzibil examinarea subiectelor propuse de către delegaţia moldovenească.

De asemenea, delegaţia din partea Chișinăului a reiterat ineficienţa mecanismului de documentare a incidentelor care au loc în Zona de securitate. Situaţia se agravează ca urmare a blocării permanente de către Tiraspol a solicitărilor Republicii Moldova privind documentarea incidentelor care se produc în Zona de securitate: cazurile de persecutare a cetăţenilor, impedimentele în calea liberei circulaţii a persoanelor (cel mai recent este cazul cetățeanului Iurie Coţofan, căruia îi este blocat accesul spre propria locuinţă din Corjova), comportamentul inadecvat şi abuziv al unor militari pacificatori aflaţi la posturi etc.

În lipsa consensului pe marginea agendei de lucru, care urma să fie aprobată, şedinţa Comisiei a fost amînată pentru săptămîna viitoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?