X 
Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4005

Schimb de replici între Leancă și Dodon în Parlament

2 iul. 2014,, 13:22   Politică
7816 12
Foto: noi.md
Premierul Iurie Leancă a intrat în polemică cu Igor Dodon astăzi în plenul Parlamentului, după ce liderul socialiștilor l-a acuzat pe premier de ipocrizie. Dodon a criticat inițiativa guvernării de a ratifica Acordul de asociere cu UE în ziua în care se împlinesc 510 ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare.

La rîndul său, premierul a precizat că de ipocrizie au dat dovadă socialiștii care au mers la Bruxelles, profitînd de regimul liberalizat de vize cu UE, pentru a protesta față de adoptarea Acordului de asociere.

„Domnule Dodon, vă știu drept un om calm, dar văd că v-ați enervat, înseamnă că sînteți disperat. Ipocrizie este să te declari antieuropean, dar să profiți de avantajele aduse de integrare”, a menționat Leancă.

Igor Dodon i-a mai reproșat premierului, dar și întregii guvernări, că nu a consultat opinia administrațiilor publice locale și nici cea a cetățenilor de rînd prin intermediul unui referendum, înaintea semnării Acordului.

„Prin graba de care dați dovadă acum, fără să ţineţi cont de toată societatea, nu veţi putea avea un dialog eficient cu regiunile. Cum vreţi să asiguraţi un dialog normal între diferite regiuni, între diferite etnii?”, a întrebat deputatul.

În replică, Iurie Leancă a respins acuzațiile deputatului și a precizat că dialogul dintre puterea centrală și cea locală, pe marginea demersului de integrare europeană, este întreținut în permanență.

Menționăm că legislativul de la Chișinău s-a convocat astăzi în ședință extraordinară pentru a ratifica Acordul de asociere cu UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?