Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Primăria a împărţit locuitorii capitalei în două tabere

1 mai. 2014,, 21:15   Societate
13742 22
Foto: trm.md
Olga MOCANU

Pînă pe 10 mai, chişinăuienii vor avea un program foarte încărcat în centrul capitalei: concerte, mitinguri şi marşuri. Diverse formaţiuni politice, practic, „luptă” pentru arendarea pieţei centrale a Chişinăului. Cea mai mare coadă s-a format de 9 mai – peste 40 de organizaţii au depus cereri pentru desfăşurarea diferitelor manifestaţii.

Din cauza divergenţelor privind sărbătorirea Zilei Victoriei, săptămîna trecută, şedinţa Consiliului Municipal a fost amînată. Comuniştii şi socialiştii i-au cerut primarului general Dorin Chirtoacă să-şi anuleze dispoziţia privind marcarea Zilei Europei pe 9 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să elibereze piaţa pentru concertul tradiţional în cinstea Zilei Victoriei.

Însă liberalii şi liberal-democraţii insistau că Ziua Europei este mai importantă, „deoarece ţara noastră nu a învins pe nimeni”. Democraţii s-au purtat liniştit şi nu au demonstrat nimic nimănui. Pe 9 mai ei au arendat scuarul de lîngă Teatrul de Operă şi Balet şi pentru 40 de mii de lei intenţionează să desfăşoare acolo o manifestaţie dedicată „Memoriei celor căzuţi în Cel de-al Doilea Război Mondial şi sărbătoririi Zilei Europei”.

În cele din urmă, Primăria s-a clarificat cu pretendenţii la desfăşurarea diferitelor manifestaţii cu ocazia sărbătorilor de mai în centrul capitalei. Selectarea a avut loc conform principiului: „primul venit, primul servit”. Dar să le luăm pe rînd.

Pe 3 mai businessmanul, noul preşedinte al Partidului Popular Republican, Renato Usatîi, va organiza în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet un concert cu participarea interpretului Morandi din România, a Iuliei Saviceva din Rusia şi a formaţiei disco Bad Boys Blue.

Pe 5 mai mişcarea „Rodina-Uniunea Eurasiatică” va desfăşura în principala piaţă a capitalei acţiunea „Panglica sf. Gheorghe”. Ce-i drept, în jurul acestui eveniment se creează o situaţie intereantă. Liderul acestei mişcări obşteşti Igori Tuleanţev afirmă că Primăria capitalei le-a cerut organizatorilor 8 mii de lei pe oră.

Organizatorii spun că anterior asemenea practică nu a fost utilizată şi că această invenţie a primarului general este aplicată doar faţă de ei. „Niciodată administraţia locală nu a cerut bani nici de la Filat, nici de la organizaţiile unioniste, nici de la comunişti”.

Pe 6,8 şi 10 mai, centrul Chişinăului a fost rezerbat de către autorităţile locale pentru un eveniment apolitic – transmiterea în direct a concursului internaţional Eurovision-2014. Iar pe 8 mai ziua, va avea loc prezentarea Uniunii Europene, cu ocazia Zilei Europei.

Cea mai importantă zi

Acum atmosfera se încinge în jurul marcării zilei de 9 mai în PMAN. Anual, de această sărbătoare vor să profite toţi. E sărbătoare sau nu? Victorie, şi asupra cui?

Liberalii sabotează deschis marcarea Zilei Victoriei, deşi înţeleg perfect că acest fapt ar putea genera mitinguri neautorizate, marşuri din ambele părţi, nemulţumire, altercaţii. Ei au rezervat această piaţă pentru această zi cu jumătate de an în urmă, pe 99 de ani înainte, pentru a marca Ziua Europei. Asta în timp ce însăşi Uniunea Europeană va lansa oficial sărbătoarea pe 10 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Aceasta va continua pe 17 mai, în piaţa centrală de la Comrat. În declaraţia oficială a Delegaţiei Uniunii Europene se spune că, împreună cu Primăria municipiului Chişinău vor desfăşura manifestaţii festive dedicate Zilei Europei în Piaţa Marii Adunări Naţionale nu pe 9 mai, cum era planificat anterior, ci pe 10 mai.

Partidului Comuniştilor li s-a oferit loc în această zi la Memorialul „Eternitate”. Însă această abordare nu i-a mulţumit pe PCRM. Consilierul acestei fracţiuni Natalia Vîsoţkaia a dat citire o declaraţie, în care a menţionat că „primarul general, care se manifestă nu prin abilităţi profesionale şi zel oficial, dar prin servirea deschisă a intereselor ţării vecine, a încălcat cinic tradiţia sfîntă, a ignorat sentimentele luminoase ale sutelor de mii de chişinăuieni şi a manifestat o atitudine criminală faţă de firele albe de păr ale veteranilor rămaşi în viaţă”.

Comuniştii i-au cerut primarului general să anuleze imediat dispoziţia provocatoare şi să sărbătorească pe 9 mai, în PMAN Ziua Victoriei. Comuniştii au încercat să includă pe ordinea de zi a Consiliului Municipal chestiunea privind aprobarea programului de acţiuni prelejuite de această dată. Şi a izbucnit scandalul.

Dorin Chirtoacă a menţionat dur că nu poate monopoliza pe viacuri principala piaţă doar pentru o sărbătoare. În ajutorul edilului a venit liberalul Oleg Cernei, care a declarat că în această situaţie nu mai este loc de discuţie. Tot ce s-a întîmplat este destul de legal.

„În Legea cu privire la întruniri, ce reglementează modul de eliberare a autorizaţiei pentru desfăşurarea manifestaţiilor în masă, este stabilit clar că cine a reuşit să depună mai devreme solicitarea, acela a şi rezervat Piaţa Marii Adunări Naţionale”.

La rîndul său, consilierul PCRM, Victor Gurău, consideră că această abordare nu este obiectivă. „Mai este şi legea cu privire la zilele de sărbătoare, zile de comemorare şi de odihnă, unde Ziua Europei nu figurează”.

Discuţiile aleşilor poporului pe această temă au ajuns în impas. Deocamdată comuniştii nu au reuşit să obţină piaţa. Consilierii au anunţat o pauză pînă pe 6 mai, la propunerea comuniştilor, apoi vor prelungi discuţiile pe această temă.

Totuşi, nu există siguranţa de 100% că şedinţa Consiliului Municipal va avea loc pînă în ziua sărbătorii. Încă joia aceasta, consilierul PLDM, Sandu Grecu, le-a propus tuturor celor nemulţumiţi cu poziţia comuniştilor să părăsească sala de şedinţe în semn de protest şi să continue activitatea sesiunii după 9 mai, ceea ce a şi fost făcut. De aceea, este puţin probabil ca situaţia să se schimbe.

Singurul care nu a participat la discuţii, a fost reprezentantul Partidului Democrat Balentin Guznac. Pe 9 mai, în scuarul Opereii Naţionale PDM va desfăşura două evenimente în unul: „În memoria celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial şi marcarea Zilei Eiuropei” .

Restul locurilor mai puţin sau mai mult încăpătoare din centrul capitalei au fost ocupate în această zi de diferite organizaţii. Astfel, pe 9 mai, în faţa Acadamiei de Ştiinţe a Moldovei, reeprezentanţii mişcării „Rodina-Uniunea Eurasiatică” vor să marcheze „Victoria poporului moldovenesc asupra fascismului”. Organizatorii speră să adune 5 mii de oameni. După aceasta, la 16.00, în acelaşi scuar, Consiliul coordonator al conaţionalilor ruşi, Centrul de ştiinţă şi cultură rusă, precum şi organizaţia pentru protecţia drepturilor slavilor „Vece” vor organiza un concert, dedicat Zilei Victoriei.

Deocamdată, nu este clar unde îşi vor petrece timpul unioniştii. Partidul Naţional Liberal, condus de Vitalia Pavlicenco, de asemenea, a depus o cerere de a desfăşura pe 9 mai campania de informare a populaţiei privind recensămîntul populaţiei. Unioniştii intenţionează să informeze moldovenii despre „adevărata lor proveninenţă” nu doar în centrul capitalei, dar şi în toate sectoarele oraşului.

Împărţirea pe fronturi

Politicienii noştri continuă să divizeze societatea moldovenească. Cunoscutul politician, diplomatul Alexei Tulbure a menţionat pe pagina sa pe Internet: „În Moldova, unii cheamă să sărbătorim pe 9 mai Ziua Victoriei, alţii – Ziua Europei. Nu se ascultă unii pe alţii. Este încă un motiv (parcă nu sunt puţine) de vrajbă. Îmi pare că aceste două sărbători pot fi marcate împreună (nu există vreo instrucţiune privind marcarea acestor „zile” – fiecare ţară îşi poate introduce „viziunile” sale în scenarii). Nu văd vreun impediment pentru aceasta (ideologic sau de organizare). Ele sînt unite semantic, una reiese din alta.

Fără Victoria din 1945 nu ar fi fost creat Consiliul Europei în 1949, nu ar fi fost declaraţia lui Schuman din 1950 – nu ar fi existat Europa pe care o ştim astăzi. Simbolica şi sensul, de asemenea, se combină fără probleme: memoria celor căzuţi, pace, cooperare, drepturile omului, viitor paşnic etc.

Ororile războiului, abuzurile faţă de oameni, exterminarea în masă şi încălcarea drepturilor omului au determinat Europa (dar şi întreaga lume) să înţeleagă necesitaea elaborării unor reguli comune, care nu vor mai permite declanşarea unei catastrofe. Crearea normelor şi instituţiilor ce promovează şi monitorizează respectarea acestor reguli. Astfel, a apărut ONU în 1945, iar în Europa în 1949 – Consiliul Europei. În baza principiilor concilierii dintre Franţa şi Germania („eternii duşmani”) şi al cooperării dintre ţările europene (pînă atunci nu exista aşa ceva) a apărut Uniunea Europeană.

Bazele concilierii germano-franceze au fost puse prin declaraţia lui Schuman, ministrul Afacerilor Externe al Franţei, din 9 mai 1950. Toate acestea nu ar fi fost posibile în lipsa VICTORIEI COMUNE asupra fascismului în 1945. De aceea este logic ca Ziua Victoriei şi Ziua Europei să fie sărbătorite împreună. De ce să confrunţi ceea ce este interdependent şi condiţionat.

Eu propun să ne gîndim cum să soluţionăm problema. Învingători aici nu vor fi. Nici susţinătorii Zilei Victoriei, nici susţinătorii Zilei Europei nu-şi vor impune oponenţilor propria viziune. De aceea trebuie găsită o variantă de „unificare” (sau de „delimitare”). Mie personal îmi convine şi marcarea împreună, şi delimitarea pe date. Cu atît mai mult cu cît Europa (UE) nu impune Moldova să sărbătorească Ziua Europei anume pe 9 mai. De aceea şi spun că există o variantă – pe 5 mai. Sau în prima duminică de după 9 mai, de exemplu.

Cu alte cuvinte, dacă există voinţă, soluţia poate fi găsită”.

În alte oraşe există discuţii

Transnistria, pe 9 mai, intenţionează să desfăşoare o paradă militară. Acolo deja au loc repetiţii. În cinstea aniversării a 69-a a Victoriei şi a 70-a a eliberării Tiraspolului de cotropitorii fascişti, prin piaţă vor trece peste o mie şi jumătate de militari. Potrivit ministrului adjunct al apărării din stînga Nistrului, colonelului Igor Dovgulici, decizia de a organiza parada a fost luată în pofida opiniei „vecinilor, care inenţionează să considere 9 mai Ziua Europei, sau orice altă zi”.

Şi vicepremierul Rusiei Dmitri Rogozin va veni la Tiraspol pentru a savura momentul. Despre aceasta el a scris pe reţelele de socializare. Anul trecut, Rogozin a participat pe 9 mai la manifestaţiile de la Tiraspol, după care a ţinut un discurs în cadrul concertului dedicat Zilei Victoriei la Chişinău. Deocamdată, nu se ştie dacă el va apărea în capitala moldovenească şi în acest an.

Capitala de nord a Moldovei – Bălţi – se pregăteşte să marcheze Ziua Victoriei cu fast, în piaţa centrală a oraşului.

La Comrat, de asemenea, nu există divergenţe privind ziua de 9 mai. Pregătirile de marcarea sărbătorii sînt în toi. Acolo se restaurează activ monumentele. De Ziua Victoriei, la Comrat, vor avea loc un miting festiv, depuneri de flori, precum şi un mare concert în Piaţa Victoriei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?